Facem Galaţiul padoc sau eutanasiem?

Evaluaţi acest articol
(36 voturi)

Instanţa supremă a respins definitiv, în noiembrie 2015, cererea unui ONG de a suspenda normele de aplicare a Legii 258/2013, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. De la acea dată, autorităţile locale pot eutanasia patrupedele în termen de 14 zile de la capturare, dacă nu sunt revendicate sau adoptate.

Municipiul Galaţi este sufocat de maidanezi, iar oamenii se plâng, de ani buni, din cauza haitelor de câini comunitari. Îi vezi peste tot: printre blocuri, în apropierea instituţiilor publice, a marilor magazine, în parcuri, în pieţe, ba chiar şi în zonele publice de agrement. În ciuda nemulţumirii cetăţenilor, nimănui cu putere de decizie pare să nu-i fi păsat într-atât de mult încât să pună în aplicare o lege, nepopulară, ce-i drept. O lege însă pe care autorităţi din alte oraşe (Tulcea, de exemplu) o pun în practică pentru siguranţa cetăţenilor şi, de ce nu, şi pentru estetica urbei. La Galaţi, politicienii de la vârful administraţiei s-au temut că vor pierde simpatia electoratului, ori, dacă nu o aveau, au considerat, probabil, că o vor atrage măcar pe cea a aşa-zişilor iubitori de animale, cărora le place la nebunie să le-arunce patrupedelor resturi de mâncare de la balcon, dar pe care iarna le lasă să tremure în ger sau viscol şi în a căror sănătate nu investesc nici măcar un leu. Că, deh, este o mare responsabilitate să adopţi, în adevăratul sens al cuvântului, un animal hoinar, pe care chiar eşti obligat, legal şi moral, să îl primeşti în mediul tău, să-i oferi afecţiune şi să-i porţi de grijă ca unui copil. Este mai simplu să te declari iubitor de animale, să fugăreşti "hingherii" şi să-i înjuri, atunci când vor să strângă patrupedele de pe domeniul public. Căci, indiferent cum am pune problema, într-un oraş civilizat, în care tot tânjim noi să trăim, câinii nu au ce căuta pe străzi.

Se pare că noua administraţie este hotărâtă să aplice legea eutanasierii, lucru pe care cei de dinainte nu au avut curaj să-l facă. Îţi plac patrupedele? Este simplu: ia-le în apartament şi ai grija lor! Avem peste 20.000 de maidanezi în oraş. Ce facem, construim pentru fiecare 1.000 de câini câte un padoc?

Citit 5991 ori Ultima modificare Luni, 10 Aprilie 2017 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.