N-am suportat niciodată atitudinea mioritică, cea a resemnării, a lui "oricum nu putem face nimic, nu se poate". O întâlnim zilnic, mai peste tot. Însoţită de ceva la fel de dureros, de distructiv: statul cu mâinile în sân, în aşteptarea altuia de a face ceva, ba chiar cu pretenţii vehemente de a mişca alţii căruţa, iar dacă nu o fac, dă-i şi critică, dă-i şi înjură.
Din zona asta a apărut şi acel curent mult prea puternic cum că Galaţiul este un oraş fără viitor, în declin total, pe moarte, dar ai cărui adepţi nu se implică să împingă lucrurile spre viaţă, spre viitor.
În sens invers, îi îndrăgesc pe cei care refuză pasivitatea, care cred în "împreună", în comunitatea gălăţeană. Avem exemplul "Oţelul", cu o majoritate convinsă că brandul fotbalistic al oraşului a murit odată cu falimentul, că nu se poate fără un investitor.
Din fericire, a existat esenţa şarjei de oţel, încăpăţânata Peluză, care s-a pus pe treabă. Gălăţeni care au crezut că se poate şi punând mână de la mână, reconstruind o echipă care de data asta e doar a lor şi nu le-o mai poate lua nimeni. Un proiect care este pe punctul de a trece cu bine peste prima etapă, reuşind să poată reveni pe stadionul de "acasă", să aibă resurse să reziste costurilor mari cu întreţinerea gazonului şi să poată să ne invite în această seară la reaprinderea nocturnei. Totul avându-i la bază, până acum, pe cei 244 de membri socios, cotizanţi, pentru care "Oţelul suntem noi" nu a rămas doar la stadiul de slogan.
Puţini, gălăţeanule, mai ales dacă ne amintim că am fost cam 40.000 ieşiţi în stradă, să ne strigăm bucuria, la decernarea trofeului de campioană, în 2011.
Diseară avem meciul promovării în Liga a III-a, ni l-au oferit cei 244 şi jucătorii, care au redat Oţelul oraşului. Am primit Oţelul înapoi, e rândul nostru să oferim. Este momentul perfect de a-i răsplăti, umplând stadionul, să ne implicăm, să ne alăturăm celor 244 de "nebuni frumoşi", să încercăm să fie mai mult decât un aparent simplu meci de promovare în Liga a III-a: doar o etapă a proiectului în care ne creştem alţi campioni.
Prezenţa este obligatorie, doar aşa putem afla câţi suntem şi dacă chiar suntem o comunitate puternică. Să aruncăm pustiului atitudinea mioritică, să ne construim singuri un viitor viu al oraşului, să dăm forţă comunităţii gălăţene. La treabă, avem un meci de câştigat, o primă promovare de obţinut, un oraş de ţinut în viaţă. De astăzi, putem transforma Oţelul în simbolul unei renaşteri a întregului nostru oraş. Împreună pentru Oţelul, împreună pentru Galaţi!
