Buruiana, stârvul şi incompetenţa

Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

De două luni, tot auzim de la directorul Gospodărire Urbană că nu găseşte oameni care să cosească bălăriile din oraş. Şi în timp ce dumnealui se opinteşte să ne explice cum şi de ce n-are personal (ca şi când ar fi treaba noastră să-l găsim, n-ar fi dumnealui plătit pentru asta), la redacţie primim în continuare sesizări de la cetăţeni supăraţi.

Oamenilor nu le pasă ce probleme de resurse umane are Gospodărire Urbană (deşi nu pricep în ruptul capului cum Ecosal reuşea să facă asta, de ce nu închiriază personalul de acolo, dacă alţi oameni nu găseşte?), ei vor, şi pe bună dreptate, că doar plătim taxe de ne usucă, condiţii civilizate de trai. Vor să-şi poată scoate copilul în parc fără teamă că va da peste şerpi în bălării sau că va călca, să mă scuzaţi, într-un rahat de câine sau de om - că sunt destui care folosesc jungla urbană pe post de toaletă publică - pentru că n-avea cum să le vadă, în iarba înaltă.

Gălăţenii vor să se poată bucura măcar de priveliştea trandafirilor de pe scuarurile din oraş - fără să se chinuie să distingă florile frumoase dintre bălării şi rămăşiţele celor ofilite, care trebuie îndepărtate periodic. Stăpânii de câini vor şi ei nişte zone, de preferat îngrădite, unde iarbă să fie tăiată şi să nu colcăie de căpuşe, pentru a-şi putea scoate la plimbare animalul de companie. Vârstnicii au nevoie să fie aranjate parcurile şi zonele verzi de pe lângă blocuri, ca să poată ieşi la aer, fără frica insectelor şi a lighioanelor care-şi fac veacul prin boscheţii netunşi.

Cred că singurul loc verde care arată aşa cum trebuie e gazonul de la Kaufland. În rest, e incredibil ce scoţi la iveală dacă te apuci să tai iarba, dovadă clară că nu s-a umblat de două luni prin unele zone.

Cu puţin timp în urmă, pe Brăilei, înainte de zona băncilor, un om în uniformă albastră scotea dintr-un spaţiu verde, proaspăt cosmetizat, un arici. Nu mort şi intrat în putrefacţie, atenţie, ci deja uscat! Ce să mai vorbim de pisici sau chiar câini călcaţi de maşini şi aruncaţi pe urmă în spaţiul verde cu iarbă înaltă, pe principiul că nu vede nimeni. Păi, de văzut nu se se vede, dar, credeţi-mă, se simte al dracului! Miroase a stârv de la o poştă, iar ciorile, care ar rezolva problema, nu reuşesc nici ele să aterizeze de atâta buruiană. Iar treaba asta, gălăţenilor le miroase a incompetenţă.        

Citit 3439 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iulie 2017 20:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.