Să nu ne ştergem cu educaţia la fund

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Nu cu mult timp în urmă, trecând într-o după-amiază, în zi de sărbătoare, prin faţa Bisericii Mavramol, am observat cum un tată îşi scoate copilul din biserică şi îl duce peste stradă, într-un spaţiu verde, altfel frumos întreţinut de locatarii blocului respectiv, unde, rapid, îi dă pantalonii jos şi îl pune să facă pipi la copac. Am menţionat faptul cu pricina pe pagina mea de Facebook şi am constatat, cu tristeţe, că foarte puţini părinţi au fost de acord cu mine, că nu e civilizat să ne învăţăm copilul să facă oriunde, în public. Am fost atacată, mi s-a cerut socoteală, ba chiar m-au întrebat unii dacă eu am copii, ca şi când aş fi fost datoare cu o asemenea explicaţie. Toţi contestatarii ideii mele au susţinut că toaletele publice sunt infecte şi nu şi-ar duce copilul în ele, deci nu există altă variantă decât copacul. Da, toaletele publice sunt infecte, am scris şi noi despre asta în nenumărate rânduri, firma care le îngrijeşte pretinde că le spală, noi constatăm că nu, disputa se mută rapid pe Facebook şi acolo moare. Personal, evit pe cât posibil toaletele ecologice, dar, dacă nu există alternativă, le folosesc, nu poluez spaţiul verde. Copil fiind, nu mă duceau părinţii prin boscheţi să-mi fac nevoile, probabil de-acolo mi se trage. Dacă nu existau toalete publice, intrau cu mine într-un restaurant, într-un magazin şi cereau permisiunea să mă ducă la WC. Nu-mi amintesc să ne fi refuzat cineva vreodată. Dar nu-mi amintesc nici să fi văzut, aşa cum tot de curând mi s-a întâmplat, cum o mămică îşi încurajează fiica de zece ani să facă în colţul blocului, sub geamul cuiva, ziua în amiaza mare, ba îi mai dă şi un şerveţel, să se şteargă, spunându-i că nu are rost să se mai ducă până sus (maximum la etajul 4), pentru un pipi. Păi, în condiţiile astea, să ne mai mirăm că tot oraşul miroase cum miroase, că în mai toate parcurile găseşti "soldaţi" cu şerveţele umede în vârf - că, de altfel, toţi suntem foarte sensibili, nu? - şi că mulţi adulţi, cum beau o bere în plus, stropesc şi scuarul de pe mijlocul străzii Brăilei, la o adică? Eu, una, nu mă mir. Şi o să continui să sancţionez chestiile astea, chiar dacă nu le convine unora şi altora. Mai ales celor care aleg, mă scuzaţi, pardon, să se şteargă cu educaţia la fund.        

Citit 1598 ori Ultima modificare Luni, 11 Septembrie 2017 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.