Iasmina Ungureanu

Iasmina Ungureanu

FOTO/ Viaţa ca-n Evul Mediu - O familie cu CINCI COPII trăieşte într-o CASĂ DĂRĂPĂNATĂ a Primăriei Galaţi

Sâmbătă, 14 Martie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Cum autorităţile întârzie să le ofere condiţii decente, oamenii speră că vor primi ajutorul oamenilor cu suflet mare O adevărată lecţie de viaţă vine din partea unei familii gălăţene care reuşeşte să învingă lupta cu sărăcia în fiecare zi. Doi adulţi şi cinci copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani reuşesc să supravieţuiască cu mai puţin de 800 de lei pe lună. Sacrificiile sunt însă foarte mari. Se înghesuie cu toţii într-o casă cu două camere, u ...

"PRIMATELE" din transportul în comun/ LIPSĂ acută de CIVILIZAŢIE în autobuzele gălăţene

Joi, 12 Martie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
O călătorie cu mijloacele de transport în comun scoate la iveală, de cele mai multe ori, lipsa de civilizaţie a călătorilor, indiferent de vârstă. Poţi asista la scene cu limbaj violent,  poţi găsi mostre de comportament necivilizat, dar poţi avea parte şi de ceva acţiune mai rău ca-n filme, vizionând în direct bătăi în toată regula. Scaune rupte şi gunoi Deşi toate autobuzele au în dotare coşuri de gunoi, există destul de mulţi gălăţeni care preferă să-şi la ...

Elevii clasei a XI-a vor putea experimenta viaţa de student, în cadrul proiectului Summer University

Miercuri, 11 Martie 2015 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Liga Studenţilor Galaţi organizează în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” şi Casa de Cultură a Studenţilor proiectul educaţional „Galaţi Summer University”. Elevii de clasa a XI-a vor fi cazaţi într-un cămin studenţesc, vor servi masa la cantina studenţilor, vor participa la cursuri susţinute de profesori universitari şi vor se vor familiariza cu întreg campusul studenţesc. Pentru a participa la program, elevii se pot înscrie până pe 1 mai, completând u ...

Proiect educaţional „Vestitorii Primăverii”, la Muzeul de Ştiinţe

Miercuri, 11 Martie 2015 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” organizează în perioada 15-30 aprilie, o nouă ediţie a proiectului educaţional „Vestitorii primăverii”. Manifestarea se adresează copiilor din clasele I-VI şi are ca scop familiarizarea acestora cu primele specii de păsări care sosesc la noi în ţară, vestind primăvara: barza albă, rândunica, cucul, drepneaua neagră şi prigoria. Înscrierile de participare se desfăşoară între 3-13 martie, iar relaţiile s ...

Organizaţia "Salvaţi Copiii" cere MĂRIREA ALOCAŢIILOR

Duminică, 08 Martie 2015 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Organizaţia "Salvaţi Copiii" România consideră că alocaţia de stat (42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilităţi) este nesemnificativă pentru o familie care nu îi poate asigura cu această sumă dreptul la supravieţuire, dezvoltare, alimentaţie şi şcolarizare. "Alocaţia de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituţie. Pentru ca acest drept constituţional să-şi atingă scopul - protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, "Salvaţi ...

Locuitorii satelor nu au toaletă în casă, dar au internet

Sâmbătă, 07 Martie 2015 06:00 | Publicat în SATUL
Potrivit unui studiu realizat de Biroul Român de Audit Transmedia, 68 la sută din populaţia cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani utilizează internetul, dintre care 36 la sută din mediul rural şi 64 la sută din mediul urban. În mediul rural 99 la sută din oameni au acces la electricitate, 62 la sută au conexiune la internet în gospodărie, iar dar numai 45 la sută au alimentare la apă curentă. Pe de altă parte, doar 36 la sută dintre gospodării au baie în interiorul lo ...

O sărbătoare altfel: ZIUA PĂRINŢILOR la Şcoala nr.16

Sâmbătă, 07 Martie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru că ziua mamei este unică, ea trebuie sărbătorită într-un mod cât mai special. Este singura zi a anului în care copiii îşi pot arăta chiar şi prin cele mai mici gesturi dragostea faţă de cea care le-a dat viaţă. Şcoala Nr. 16 a organizat ieri, 6 martie, o serie de activităţi prin care atât copiii, cât şi părinţii şi-au putut testa talentele, dar în primul rând au reuşit să se apropie sufleteşte şi să comunice mai bine. Evenimentul a fost deschis de Maria Cri ...

Pâine de peste 120 de ani, la Casa Cuza Vodă

Vineri, 06 Martie 2015 06:00 | Publicat în MAGAZIN
În urmă cu un secol marinarul Vasile Pamfil aducea la Galaţi o pâine care a fost gătită la Genova, în urmă cu 123 de ani. În anul 1915, Vasile Pamfil i-a donat pâinea lui Paul Paşa, directorul Şcolii nr.6 din Galaţi. Marinarul a făcut parte din echipajul crucişătorului „Elisabeta” şi a participat în anul 1892 la manifestările dedicate împlinirii a 400 de ani de la descoperirea Americii. Vasile Pamfil a intrat atunci în posesia pâinii, cumpărând inclusiv caseta în ca ...

Spectacol folcloric, vineri, în Galaţi. Ce solişti vor urca pe scenă

Vineri, 06 Martie 2015 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Centrul Cultural "Dunărea de Jos", în colaborare cu "Casa de Cultură a Sindicatelor", organizează vineri, 6 martie, începând cu ora 18,00, spectacolul folcloric "Sărut mâna, mamă scumpă". Pe scenă vor urca membrii Ansamblului Folcloric "Doina Covurluiului", ai Ansamblului de Copii "Doiniţa Covurluiului", soliştii vocali Mandola Munteanu, Marieta Ion, Aurică Totolici, Simona Solomon, Liliana Vintilă, Ionuţ Sîrghe, Mariana Purdel, Cristian Maticiuc, Carmen Teodoraşcu şi solişt ...

UNDE ŞI CUM putem petrece 8 MARTIE în Galaţi. De la cluburi la restaurante - muzică, dans şi stripperi

Vineri, 06 Martie 2015 00:00 | Publicat în MAGAZIN
New York Pub. Doamnele care vor să se distreze alături de o voce masculină care a încântat juriul şi publicul la "Vocea României" îl pot asculta pe Claudiu Rusu, duminică, 8 MARTIE, în New York Pub, începând cu ora 20,00. Club Planet. Ca în fiecare săptămână, Club Planet organizează şi vinerea aceasta, 6 martie, începând cu ora 22,00, petrecerea "Coyote girls". Sâmbătă, 7 martie, începând cu aceeaşi oră, doamnele sunt aşteptate să petreacă la "Coyote boys". Stude ...
Pagina 107 din 110