Avem din nou mai multe Românii

Miercuri, 04 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pentru prima dată în democrația românească post-decembristă, alegerile din acest an ne-au adus într-o situație la care, probabil, nimeni nu s-ar fi gândit vreodată Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca un candidat necunoscut de majoritatea covârșitoare a românilor, venit de nicăieri, să aibă o astfel de explozie în numai câteva săptămâni și să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale. "Românii și-au ales președintele și apoi au început să caute pe ...

Diaspora vrajbei noastre

Marți, 03 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Relaţia României cu diaspora este pe cât de complexă, pe atât de frustrantă uneori. Îmi aminteşte de relaţia dintre doi fraţi născuţi la peste 10 ani unul de altul, care se iubesc, dar nu se prea înţeleg şi, cel puţin până pe la a doua tinereţe a primului, nu prea au nimic în comun, cu excepţia părinţilor. Se află mereu în etape diferite de viaţă, au nevoi şi năzuinţe diferite. Dar, prin simplul fapt că s-au născut din aceiaşi părinţi, vin împreună la moşten ...