* Marilena Apostu: "Orașul cu femei triste", Editura "Neuma", 2021 Am revăzut ceea ce scrisesem despre celelalte două cărți semnate de Marilena Apostu („Iubește-ți departele!” și „Opt tăceri”) și am constatat că există o unitate de stil, de valoare și de expresie lirică în toate cele trei de până acum (incluzând, evident și volumul de față). Altfel spus, cam aceleași simțiri poetice, în principal, circumscrise iubirii, se țes în versurile (parcă mereu mai fr ...
Dacă, anul trecut, creștinii au ascultat slujba de Înviere din propriile case, anul acesta, cu condiția purtării măștii de protecție și a păstrării distanței sociale, gălățenii au putut merge la biserică să ia lumină. Slujba s-a susținut în aer liber, în cele mai multe cazuri în curțile bisericilor. În ceea ce privește slujba de la Arhiepiscopia Dunării de Jos, distanța socială nu s-a păstrat în multe cazuri, dar jandarmii atrăgeau constant atenția celor care nu ...

PASTORALĂ la Învierea Domnului

Sâmbătă, 01 Mai 2021 12:00 | Publicat în Prima Pagina
Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitorişi dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră,har, milă, pace, bucurie sfântă şi sănătate deplină,cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului,iar de la smerenia Noastră arhierească binecuvântare.Hristos a înviat!Adevărat a înviat! „Nu vă temeţi“„Bucuraţi‑vă“!Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Cu emoţie sfântă, asemenea fiecăruia dintre cei ce ne‑am întrunit, vă rog să înălţăm tainic o rug ...

Dumnezeu și Satana, la cuțite

Joi, 18 Martie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Omleta de Apoi, asezonată cu o Salată Necurată. Şi, fireşte, pâine înmuiată în vin, acesta a fost meniul propus marţi seara, la "Chefi la cuţite" de comedianţii Andrei Ciobanu şi Ionuţ Rusu, în formula "Dumnezeu și Satana". "E greu să bagi şi Raiul şi Iadul în aceeaşi farfurie, alături de doi bărbaţi care habar n-au s-aprindă aragazul", a încercat Andrei o explicaţie pentru dezastrul culinar. Ei bine, lui chef Florin Dumitrescu îi mirosea a pizza, înainte să ridic ...

Un popă multifuncţional, de la fotbal la altar (VIDEO)

Miercuri, 17 Martie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nimic fără Dumnezeu. "Pe lângă activitatea de la cor, facem şi artă culinară: eu gătesc şi ele se uită. Am făcut echipă de fotbal, ansamblu de dansuri. Am şi licenţă de antrenor de la FRF. Am jucat şi handbal, şi şah, şi table, tenis de masă, chiar am la biserică o masă de tenis, unde organizăm campionate. Suntem oameni înainte de toate", mărturisea, luni seara, preotul Alexandru Balaban, venit alături de Corala "Nihil Sine Deo" a Parohiei Dăeni, Tulcea, la "Români ...

Trump: Coronavirusul, ”o binecuvântare de la Dumnezeu!”

Vineri, 09 Octombrie 2020 12:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că faptul că a contractat coronavirusul a fost o “binecuvântare de la Dumnezeu”, care l-a expus la tratamente experimentale pe care a promis că le face gratuite pentru toţi concetăţenii săi, transmite Reuters. Donald Trump, dornic să-şi revitalizeze campania aflată în suferinţă, la două zile după externarea sa din spitalul militar Walter Reed, a subliniat în mod repetat cât de bine se simte în timpul recuperării de pe urma CO ...

Premieră la Teatrul din Buzunar. ONLINE!

Joi, 26 Martie 2020 23:15 | Publicat în CULTURA
"Dragă Dumnezeu. Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“. Aşa începe cartea după care autorul a realizat dramatizarea care se va juca acum la Galaţi.  O maturitate-instant, o poveste sfâşietoare, dar cu multă, multă tandreţe în cruzimea sa. „Oscar şi tanti Roz” (titlu original „Oscar et la Dame rose"), a dramaturgului franc ...
„St. Raphael Health Recovery Clinic” - Clinica de recuperare a sănătăţii „Sf. Raphael” a fost inaugurată de Excelenţa Sa, dr. Sam Nujoma, preşedintele fondator al Republicii Namibia. Clinica este organizaţia-soră a „St. Gabriel Community Services CC”, principalul furnizor de servicii de urgenţă pre-ambulatorie în Golful Walvis, ambele fiind înfiinţate de gălăţeanca Gabriela Teleman. În Africa de foc, Gabriela Teleman l-a găsit pe Dumnezeu, şi-a găsit rădăcinile ...

Apa în care a plâns Dumnezeu

Vineri, 16 August 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu mai trăieşte de multă vreme! Dar asta nu însemnează că-i moartă! A jurat că nu moare Niciodată, deşi ştia şi spunea că nu poate trăi toată Veşnicia! Oriunde s-ar fi aflat...(pe deal, pe vale, la nuntă, la botez, la îngropare, la moară, la gară,  la biserică, în rai sau în iad)...nu-(mi) zicea decât că suportă cea mai mare şi înfricoşătoare „pedeapsă” divină, adică posibilitatea de „a nu muri”...dincolo de neputinţa de „a trăi câtu-i lumea şi Pă ...

Când Dumnezeu dă copii cui nu-i merită

Joi, 14 Martie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ignoranţă. "Copilul a rămas cu tatăl lui pentru că eu nu am fost şi nu sunt încă pregătită să fiu mamă! Am doar 24 de ani! Sunt prea tânără. Nu, nu ţin legătura cu copilul, pentru că nu vreau să mă ataşez de el. Nici părinţii mei nu au vrut să se implice în creşterea copilului meu, pentru că nu au fost de acord cu căsătoria mea. M-am măritat după numai o lună, aşa de îndrăgostită eram. Pentru el am ajuns să lucrez la videochat", povestea, deunăzi, o duduie ...
Pagina 1 din 15