Din lac în puţ sau forma fără fond a schimbării

Joi, 15 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dorinţa, legitimă, de altfel, de a schimba de la guvernare actuala garnitură de politicieni, percepuţi ca extrem de corupţi şi pe alocuri chiar ticăloşi, a fost motorul care a declanşat votul masiv antisistem, atât în noiembrie anul trecut, cât şi acum o săptămână şi jumătate, chiar dacă aceste runde de alegeri au fost prezidenţiale, nu parlamentare, unde prezenţa mai scăzută a atenuat serios valul reformist. Paradoxal, campania electorală a împărţit România în do ...
Se așteaptă o prezență la vot cu 10-13% mai mare în turul doi al alegerilor, comparativ cu primul tur, a declarat sociologul Remus Ștefureac, director al INSCOP Research, pentru Digi24. Potrivit acestuia, prezența la urne ar putea atinge cote istorice, iar diferența dintre cei doi candidați rămași în cursă - George Simion și Nicușor Dan - va fi extrem de mică. „Ultima săptămână a confirmat ceea ce știm, de regulă, despre competițiile din turul al doilea: o polarizare cl ...

Pisica, macroeconomia şi rahatul

Luni, 12 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mi-am exprimat opţiunile proeuropene în nenumărate rânduri, aşa că la alegerile de duminica viitoare este mai mult decât evident ce am să votez. Şi cred că majoritatea românilor au acceaşi opţiune, chiar dacă foarte mulţi, din cauza prestaţiei lamentabile a politicienilor români sau pur şi simplu din comoditate, preferă să nu se mai deplaseze la secţiile de vot. Drept urmare, nemulţumiţii pătimaşi au ajuns să fie majoritari şi să-şi pună speranţele într-un şmech ...

Obuzul care amenință să cadă de trei ori în același loc

Sâmbătă, 10 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vineri, 9 mai, de Ziua Europei, au avut loc mitinguri în mai multe orașe din țară, sub genericul „Un singur drum: Europa!”, ori sub cel de „Europa, rămâi!”. Au fost adunări și marșuri pentru democrație, libertate și valori europene, organizate în marile orașe, printre care s-a numărat și Galațiul. Oamenii nu au fost îndemnați să iasă în stradă de vreun partid care se laudă a fi pro-european, de vreo alianță politică sau de vreun guru, ci au ieșit pentru că au ...
Curtea Constituțională a României (CCR) a validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale cu unanimitate de voturi, potrivit news.ro. Cererea de anulare a alegerilor, formulată de Sebastian-Constantin Popescu, candidatul Partidului Noua Românie, a fost respinsă ca neîntemeiată. "În ziua de 9 mai 2025, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii de alegere a președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României și av ...

Ororile de lângă noi

Joi, 08 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Atâtea orori au loc lângă noi, la un pas distanţă de normalitate, şi nu le vedem sau nu le auzim decât atunci când este prea târziu... O moarte suspectă a unui vârstnic internat la un azil din Dorohoi, judeţul Botoşani, a scos la iveală o casă a groazei, nu a speranţei, după cum se numea, cu ipocrizie dusă la maximum, asociaţia care administra centrul. Imaginile de acolo sunt atât de oribile, încât mare parte dintre ele au fost editate pentru a putea fi difuzate în spaţi ...
Arestarea clopotarului unei biserici din zona Tg. Bujor a fost și nu prea o surpriză pentru membrii comunității locale, îndeosebi cei implicați în peisajul politic din regiune. Ionel Ciucă (43 de ani), care de regulă trăgea clopotul lăcașului de cult, se înfățișa lumii ca un suveranist, fiind un aprig membru al AUR, conștiincios și plătitor la zi cu cotizaţiile. Surse demne de încredere din zonă susțin că Ciucă, un aparent fervent apărător al valorilor creștine, rel ...
Banca Națională a României (BNR) a intervenit pe piața valutară, scoțând aproximativ 2 miliarde de euro din rezerva valutară pentru a împiedica depășirea pragului de 5 lei pentru un euro, informează G4Media. Potrivit cursului oficial, euro a fost cotat marţi, 6 mai, la 5,0378 lei, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, în creștere de la 4,9775 lei, cât era cu o zi înainte. Presiunea asupra leului a început încă de dimineață și s-a intensificat în cursul după-ami ...
Candidatul AUR, George Simion este învingătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025 şi în judeţul Galaţi. Cele mai mari scoruri le-a obţinut la Movileni - 66,3 la sută, Măstăcani - 60,64 la sută, Pechea - 60,86 la sută, Nicoreşti - 59,65 la sută şi Smârdan - 59,14 la sută. Crin Antonescu a obţinut cele mai multe voturi la Oancea - 47,67 la sută, Cavadineşti - 44,59 la sută şi Ghidigeni - 43,79 la sută. Iar Nicuşor Dan a reuşit să fie pe locul al doilea ...

Ca la „Telejurnal”

Luni, 05 Mai 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
„Astăzi, iar/ La «Telejurnal»/ Astăzi, iar/ La «Telejurnal»/ Am văzut caşcaval!/ Mâine, iar/ La «Telejurnal»/ Am să văd caş-ca-val”, aşa începuse să-mi fredoneze mintea, la ceas târziu de seară de duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll la alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025. Pentru cei care s-au născut mai… târziu decât mine, precizez că este un cântec tare vioi al lui Alexandru Andrieş. Merită ascultat, pentru că începe fix cu melodia de generi ...
Pagina 2 din 5