Dorinţa, legitimă, de altfel, de a schimba de la guvernare actuala garnitură de politicieni, percepuţi ca extrem de corupţi şi pe alocuri chiar ticăloşi, a fost motorul care a declanşat votul masiv antisistem, atât în noiembrie anul trecut, cât şi acum o săptămână şi jumătate, chiar dacă aceste runde de alegeri au fost prezidenţiale, nu parlamentare, unde prezenţa mai scăzută a atenuat serios valul reformist.
Paradoxal, campania electorală a împărţit România în două, deşi ambele tabere sunt practic de aceeaşi parte a baricadei, cea a schimbării actualei clase politice. Chiar dacă George Simion este cel perceput ca actual exponent al opoziţiei, nu trebuie uitat faptul că Nicuşor Dan nu s-a aflat la conducerea ţării niciun moment, iar postul de primar al Capitalei l-a câştigat exact pe acelaşi model, de schimbare a "foştilor", după ani de luptă solitară cu sistemul, din postura de reprezentant al societăţii civile. Iar realegerea sa de anul trecut demonstrează că bucureştenii au fost în majoritate mulţumiţi de prestaţia sa ca edil. Cât despre capacităţile sale intelectuale, cred că acestea sunt mai presus de orice discuţie. Una peste alta, a fost o schimbare care s-a dovedit câştigătoare.
De partea cealaltă, Simion vine cu un background de luptător de gherilă urbană, dar fără a fi demonstrat concret până acum mai nimic, iar singurul lucru pe care l-a condus în afară de galeria "primordială" a fost partidul pe care l-a şi înfiinţat. Iar oamenii de care s-a înconjurat, mai ales în ultima vreme, sunt cel mult o adunătură de ciudaţi, care îi depăşesc la toate capitolele negative pe cei pe care vor să-i înlocuiască.
Spre exemplu, acum câteva zile, Marius Lulea, propunerea reală de premier a lui Simion (nu plecaţi pe fenta cu Călin Georgescu, pentru că două săbii nu încap în aceeaşi teacă!), a făcut apologia lui Ceauşescu, pe care-l consideră "suveranistul" suprem, lăudând în acelaşi timp realizările regimului comunist. La rândul lui, Petrişor Peiu, aflat în cărţi pentru un post de ministru, militează pentru (re)naţionalizarea Petrom, uitând să spună că deţine un pachet important de acţiuni la respectiva firmă, pe care sigur s-ar bucura să le vândă statului român. Despre "guvernatorul" BNR care ştie mai puţină macroeconomie decât mâţa consilierului băncii naţionale am mai scris. Şi lista poate continua... pentru că ministeriabilii de AUR reprezintă o adevărată formă fără fond a schimbării, care se adaugă imaginii proaste pe care Simion o are în majoritatea cancelariilor occidentale.
Mai mult, dincolo de numele "neinspirate" propuse, există problema unei majorităţi parlamentare, pe care AUR nu o poate face în actuala configuraţie a legislativului decât cu... PSD, ceea ce reprezintă fix opusul schimbării radicale pe care alegătorii săi o doresc. Iar, în acest context, pesediştii vor fi probabil foarte mulţumiţi să nu-şi asume premierul, ci doar să preia câteva ministere-cheie, care să le permită în continuare controlul banilor.
Şi-atunci, nu cumva entuziasmul ăsta al schimbării cu orice preţ ne va arunca din lac în puţ?
