Scăpăm de imaginea de șantier părăsit la Inelul de Rocadă? (FOTO)
Luni, 23 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Galațiul ar putea scăpa de imaginea dezolantă, de șantier în paragină, de la Inelul de Rocadă. Ne referim cele două tronsoane de bloc al căror parter și prim etaj zac nefinalizate și abandonate. Și despre care am scris în repetate rânduri! Vestea bună este că lucrările par să se fi reluat, și conform panoului de șantier, ar trebui să fie gata în iulie 2025.
„Dacă blocurile construite de Vega ’93 lângă Inelul de Rocadă au schimbat faţa zonei, în schimb, tronsonul ...
Cum se lucrează la viitoarea creșă din Țiglina
Marți, 24 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în Bani Europeni
„Lucrările avansează la noua creșă pe care o amenajăm la fostul Centru de transfuzii, un spațiu abandonat ani de zile”, anunță, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prezentând imagini de pe șantier. Reamintim că pe 1 iulie 2024 a fost predat către constructor, SMB Solid Trust Partner SRL, amplasamentul viitoarei creșe din Țiglina I. Construcția abandonată și plină de gunoaie, care ani de-a rândul și-a terorizat vecinii ...
Finalizarea barajului de la Suhurlui, în atenţia Guvernului
Joi, 19 Septembrie 2024 15:00 | Publicat în Regional
Ministrul Mediului a propus, în şedinţa de Guvern de miercuri, o listă de investiţii care să fie demarate în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui, în principal proiecte privind amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent, cu rolul de a proteja comunele, printre acestea numărându-se şi finalizarea barajului de la Suhurlui, potrivit Agerpres.
"Colegii mei încă reconstituie debitele la acest moment, pentru că măsurătorile automate au fost scoase din funcţiune ca ...
Cartierele Mazepa I și Mazepa II intră în modernizare
Miercuri, 18 Septembrie 2024 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați a anunţat că s-a predat amplasamentul pentru modernizarea cartierelor Mazepa I și Mazepa II, astfel încât lucrările vor demara în scurt timp
În principal, lucrările presupun realizarea de noi locuri de parcare și refacerea celor existente, desființarea vechilor garaje, refacerea carosabilului și a trotuarelor, precum și realizarea de sensuri unice. Contractul pentru refacerea sistemului rutier și regenerare urbană a interioarelor cartierelor Mazepa ...
Licitație pentru Drumul Expres Focșani - Brăila
Marți, 17 Septembrie 2024 15:41 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani - Brăila, cu o lungime de 73 de kilometri
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 28 octombrie. Câştigătorul contractului va avea la dispoziţie maximum 42 de luni şi 5,3 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcţia noului drum expres. Acesta va asigura legătura între Autostrada Moldovei (A7), podul peste ...
Societatea Apă Canal a anunţat, luni după-amiază, că marţi dimineaţă se vor executa lucrări de cuplare a unei conducte noi în zona străzilor Alba Iulia şi Nae Leonard
Conform anunţului postat pe Facebook, lucările vor determina sistarea apei, în intervalul orar 9.00 - 18.00, pentru consumatorii de la blocurile S1-S12 de pe strada Nae Leonard, blocurile R1, R1A, R1B, C17, unitatea ISU şi agenţii economici Lidl și Penny şi Cimitirul "Eternitatea". Pentru situații deosebite, Ap ...
Mai multe trenuri către Tecuci vor fi anulate
Vineri, 13 Septembrie 2024 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tecuci - Tecuci Nord - Frunzeasca, vor interveni modificări în circulaţia mai multor trenuri de călători, la finalul lunii septembrie.
Astfel, în perioada 25-29 septembrie, trenul IR 1832 Cluj Napoca - Iași - Tecuci - Galați va circula conform graficului pe ruta Cluj Napoca - Iași şi va fi anulat pe ruta Iaşi - Galați.De asemenea, în perioada 26-30 septembrie, au fost anunţate următoarele modificări: t ...
Cât de pregătite sunt şcolile gălăţene să-şi primească elevii
Duminică, 08 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
"Record de investiții în grădinițele și școlile din Galați", raportează Primăria municipiului, într-un comunicat de presă transmis la începutul noului an şcolar. Municipalitatea trece în revistă modernizarea cu fonduri europene a 45 de unități de învățământ, dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou şi echipamente de ultimă generaţie, dar şi lucrările de reparaţii şi întreţinere executate în ultimul an la 53 de instituţii şcolare.
"Primăria municipiului Gala ...
În timpul modernizării unor artere principale din oraşul Galaţi, la intersecţia bulevardelor Traian Vuia şi Henri Coandă au fost instalate semafoare moderne, pentru ca pietonii să poată trece strada în siguranţă pe toate cele trei bretele stradale, atât de la şi către refugiile staţiilor de tramvai, cât şi dintr-o parte în alta a celor două străzi de dimensiuni mari.Ei bine, după finalizarea lucrărilor, la un moment dat, pentru fluidizarea traficului, s-a decis construirea ...
Se reabilitează o reţea de apă din Micro 39B
Joi, 05 Septembrie 2024 16:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Operatorul regional Apă Canal a demarat reabilitarea unei rețele de apă potabilă situate pe strada Grigore Ventura, din cartierul Micro 39B
\În cadrul proiectului se vor reabilita conducte de apă cu o lungime de circa 550 de metri, inclusiv branșamentele aferente. Lucrările se vor executa pe tronsoane, care vor fi scoase pe rând din funcțiune în timpul intervențiilor. Modernizarea infrastructurii de apă din Micro 39B are o valoare de aproximativ 1,15 milioane de lei şi este finan ...