Sculptura gălăţeană din deceniul şapte al secolului trecut înregistra numele unui tânăr artist care, prin creaţia pe care o expunea, avea să cucerească foarte repede inimile iubitorilor de frumos din oraşul de pe malul stâng al Dunării. El se numea Silviu Catargiu (n. 8 ianuarie 1939, Capu Codrului, Suceava), iar prezenţa lui s-a dovedit în timp a fi foarte benefică pentru cultura şi mişcarea plastică gălăţeană.
Numeroase lucrări de artă monumentală
L-am cunoscut chiar în anul venirii sale la Galaţi, proaspăt absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1965). Problemele gazetăreşti (eu eram colaborator permanent al ziarului „Viaţa nouă”), interesul şi pasiunea mea pentru arta plastică au fost firele care m-au condus spre el. Era un tânăr înalt, frumos, suplu, elegant, sociabil, cu care puteai conversa ceasuri întregi. Avea obişnuinţa de a mă invita la un restaurant din apropierea şcolii la care lucra, „Mioriţa”, de pe strada Domnească (atunci Republicii), colţ cu strada Gării. Acolo, comanda câte o porţie de caşcaval pane, specialitate preferată de el, şi vinul de care nu se putea despărţi, Grasă de Cotnari. Aşa ne-am împrietenit, i-am fost oaspete apropiat al atelierului său (aflat mai întâi în cartierul Ţiglina I, la parterul blocului I6, de pe strada Saturn nr. 32, iar apoi în Valea oraşului, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 5). Mai târziu, am fost şi colegi de cancelarie la Şcoala Gimnazială Nr. 29 din Micro 19, instituţie unde a lăsat o colecţie de aproape 20 de lucrări.
Mulți ani, în perioada 1974-1990, a condus Filiala Galaţi a UAPR în calitate de preşedinte.
A cioplit în marmură, în piatră, în lemn, a dat valențe plastice nebănuite fierului, a modelat lutul pentru transpuneri în bronz, iar lucrări ale sale de artă monumentală înnobilează astăzi spaţiul de la Măgura Buzăului („Aurora”), de pe Faleza Inferioară a Dunării gălăţene („Pasărea apelor”, „Chemarea zborului”), de pe strada Brăilei („In memoriam”), din centrul civic al comunei Cuca („Bustul domnitorului Petru Rareş”), din parcul satului Vasile Alecsandri („Bustul poetului Vasile Alecsandri”), din Luncaviţa-Tulcea („Reculegere”), din Brăila („Rugăciune”) sau din Focşani („Bachus”). Pentru municipiul Tecuci a realizat bustul pictorului Gheorghe Petraşcu, aflat în colecţia Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”. Alte atâtea sculpturi concepute pentru interior (ronde-bosse-uri, basoreliefuri şi reliefuri, lucrări de metalo-plastie) se află în numeroase colecţii de stat şi private din ţară (Galaţi, Brăila, Buzău, Tecuci, Focşani, Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi din străinătate (Polonia, Grecia, Franţa, Germania, Belgia, Canada, SUA).
Pentru proiectul de monument „In memoriam” a primit în 1991 premiul „Hiperion”. În 2004, Preşedinţia României l-a distins cu Meritul Cultural, clasa I, Categoria C - „Arte plastice”, iar în 2007 a fost onorat cu Premiul revistei „Porto-Franco” pentru întreaga activitate.
A încetat din viaţă pe 17 ianuarie 2016. A fost înmormântat în Cimitirul „Sf. Lazăr” Galaţi.
S-a impus de la primele expoziţii
În a doua parte a anului 2021, cu finanțare proprie, i-am consacrat un album de artă, apărut la editura „Axis Libri”, în care am inclus 110 reproduceri după lucrările sale originale aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală Galați și al Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, în spații publice, la Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, în posesia soției, doamna Mariana Catargiu, a surorii acesteia, doamna Angela Holman, și în proprietatea unor colecționari, precum: prof. Dumitru Grigoraș, dr. Florian Angheluță, conf. univ. Doina Marta Bejan, prof. Corneliu Stoica, prof. Delia Iuliana Cocoș, înv. Ana Mihai, înv. Stan M. Andrei.
Privită din perspectiva anilor care au trecut de la debutul său expoziţional din 1965, statuara lui Silviu Catargiu a evoluat şi s-a împlinit organic în timp, rămânând în zonele unui lirism de foarte bună substanţă, care și-a avut sorgintea în însăşi structura sufletească a artistului. Discipol al sculptorului Romul Ladea, Catargiu nu s-a lansat în experimente sterile, a asimilat lecția creaţiei marilor maeştri ai artei româneşti şi universale, şi-a însuşit vocabularul sculpturii moderne, promovând o estetică a lucrurilor în sine, în deplină consonanţă cu materialul şi ceea ce se poate obţine din acesta. Afişând de la începutul carierei sale un discurs plastic bazat pe pătrunderea sensurilor majore ale existenţei umane, ale materializării în lemn, marmură, piatră sau metal a unor teme permanente ale artei („germinaţia”, „zborul”, „geneza”, „devenirea” ş.a.), dar şi a altora ce ţin de realitatea noastră istorică sau socială, artistul a cucerit de la primele sale prezenţe în expoziţii.
A optat pentru forme sintetice, pure, realizând lucrări deschise la nivelul limbajului. A manifestat întotdeauna un interes deosebit pentru şlefuirea sau polisarea sculpturilor şi a înţeles că arta nu este numai reflectare, ci şi expresie şi invenţie stilistică. A ştiut să-şi adecveze tehnica materialului sculptural şi calităţile acestuia la mesajul pe care l-a dorit să-l comunice.
Majoritatea lucrărilor sale sunt metafore plastice, simboluri ale unor proiecţii mentale de natură să semnifice originea şi rostul nostru pe aceste meleaguri, destinul omului în univers, aspiraţia spre apollinic, desprinderea de teluric, celebrarea perenităţii frumosului („Izvorul”, „Ascensiune”, „Vârsta Dunării”, „Troiţă”, „Geneză”, “Noaptea”„Victorie”, „Bucovina”, „Floarea soarelui”, „Orgă şi fluviu”, „Descătuşare”, „Sensul jertfei”, „Leda”, „Icar”, „Prometeu”, „Îmbrăţişare” etc.).
Într-o serie de sculpturi în lemn, Silviu Catargiu recurge la stilizarea de factură populară, evitând însă citatul folcloric („Mireasă”, „Baladă I, II”, „Fată cu floare”, „Muzica”, „Întâmpinare”). Și în acestea, Catargiu dovedeşte calmul şi răbdarea cu care meşterul îşi gândea îndelung lucrările, preocuparea pentru fineţea şi căldura modelajului şi, nu în ultimul rând, faptul că noi, românii, aparţinem unei străvechi civilizaţii a lemnului.
Ciclul de ronde-bosse-uri din care fac parte „Învingătorul”, „Sensul jertfei” , „Leda”, „Chemarea zborului” cuprinde lucrări care sunt reprezentări metaforice ale aspiraţiei omului spre înalt, ale smulgerii sale din teluric. Linia este suplă, elegantă, epurată de detalii, formele şi volumele sunt înscrise într-o ritmică dinamică.
Într-o serie de alte lucrări, aparţinând ciclurilor „Aurora”, „Noaptea”, „Crepuscul”, recurge la o tratare mai savantă, transpunerii metaforice a ideilor asociindu-i-se preocuparea mai insistentă pentru ambiental, pentru găsirea unor corespondenţe plastice care să integreze opera în spaţiul şi urbanistica contemporană.
Şi în lucrările de artă monumentală, Silviu Catargiu cultivă aceleaşi metafore plastice sugestive, capabile să exprime idei profunde, originale, într-o tratare sculpturală ce-l individualizează. Materialele în care sunt realizate aceste sculpturi, deşi sunt diferite (fier, oţel inoxidabil, bronz, piatră, marmură), se dovedesc credincioase temperamentului liric al artistului, mai bine zis a ştiut să le înnobileze, să le facă purtătoarele unui mesaj pornit din adâncul forumului său lăuntric.
Unul dintre cei mai valoroşi sculptori ai Galaţiului
Creator de frumuseţi artistice inestimabile, Silviu Catargiu a fost şi rămâne unul dintre cei mai valoroşi sculptori pe care Galaţiul i-a avut vreodată. În timpul vieţii nu şi-a organizat nicio expoziţie personală. A creat însă foarte mult. Era stăpânit de credinţa că „sculptura adusă printre oameni poate ajuta ca cele bune să domine, că omul poate deveni mai frumos intrând în contact cu lucrările de artă” (Katia Nanu - „Din atelierele artiştilor plastici - Silviu Catargiu”, în „Viaţa liberă, nr. 267, 3 mai 1990, p.2). În 2004, când aniversa împlinirea a 65 de ani, îi mărturisea ziaristei Angela Ribinciuc: „Dacă aş strânge toate lucrările mele - şi nu mă refer la cele mari - aş umple toate sălile de expoziţie de la parterul Muzeului de Artă Vizuală” (Angela Ribinciuc - „Silviu Catargiu, la 65 de ani”, în „Viaţa liberă”, nr. 4299, 8 ianuarie 2004). Avea desigur în vedere spaţiul nu din sediul actual al muzeului, ci pe acela din strada Domnească, de la Palatul Episcopal.
Opera lui Silviu Catargiu se află în colecţii de stat, dar mai ales în colecții private şi constituie o bogată moștenire lăsată de sculptor, pe care avem datoria morală să o facem cunoscută marelui public.
