Jumătate de oraș rămâne fără apă timp de trei ore

Jumătate de oraș rămâne fără apă timp de trei ore
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O nouă întrerupere a furnizării apei potabile va afecta municipiul Galaţi, potrivit anunţului făcut de distribuitor, de data asta pe timpul nopţii, astfel încât impactul asupra populaţiei să fie cât mai mic. 

Întreruperea furnizării apei potabile va avea loc în noaptea de miercuri spre joi și va afecta nouă cartiere, alimentate de Turnul de Apă. Compania de distribuție a anunțat necesitatea sistării alimentării în intervalul 17 decembrie, orele 23,00 - 18 decembrie, orele 2,00 pentru a asigura condițiile necesare unor lucrări în regim de urgență la rețelele proprii din zona punctului de consum Turnul de Apă. Pe durata intervenției, stația de repompare nu va fi alimentată cu energie electrică.

În intervalul menționat, abonații casnici și agenții economici din cartierele Țiglina I, Țiglina II (inclusiv PS1A - PS1D, PS2, Hotel Galmondo), Mazepa I, Mazepa II, Centru, Port, Piața Centrală, Valea Orașului și Calea Prutului până în Vama Giurgiulești nu vor avea apă la robinete.

Străzile aferente, vizate de întrerupere, sunt următoarele: bulevardul George Coșbuc – strada Alexandru Măcelaru – strada Traian – strada Prundului – strada Științei – strada Cezar – strada Grădina Veche – strada Basarabiei – strada Calea Prutului – strada Portului – bulevardul Marii Uniri – bulevardul Cloșca – strada Brăilei – strada Neajlov – strada Gheorghe Asachi – bulevardul Siderurgiștilor – strada Gh. Doja – strada Crizantemelor – strada Mihail Kogălniceanu.

Abonații afectați sunt rugați să își facă proviziile necesare pentru consum. Pentru situații deosebite, Apă Canal va pune la dispoziție cisterne cu apă. Solicitările pot fi făcute la Dispecerat, la numerele: 0236/463.294 (program non-stop) sau 0236/473.380 int. 133.

Citit 916 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2025 15:35

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro