Un medicament care se administrează pe cale orală, numit Verapamil, a dovedit beneficii în tratarea diabetului de tip 1, pentru o perioadă de cel puțin doi ani de la diagnostic. Cercetătorii care au făcut aceste observații au publicat concluziile într-un articol apărut în jurnalul „Nature Communications”, scrie medicalxpress.com. Pacienții care iau acest medicament pe cale orală, folosit în prezent în tratamentul hipertensiunii arteriale, nu doar că necesită mai puțină i ...

Pastilă Pfizer pentru tratarea COVID-19

Joi, 27 Ianuarie 2022 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Agenția de reglementare a medicamentelor din UE urmează să decidă dacă va aproba pastila Pfizer, Paxlovid, pentru tratarea COVID-19. O hotărâre va fi luată până la sfârșitul acestei luni. Aceasta ar avea loc înainte de analiza finală a medicamentului similar, dar mai puțin eficient, dezvoltat de Merck, în luna februarie, a declarat o sursă familiară cu situația prezentată, conform Reuters. Într-un test clinic, Paxlovid a arătat o eficacitate de 90 la sută în prevenirea ...

Primul medicament creat în totalitate pentru tratarea COVID-19

Sâmbătă, 06 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor de Sănătate din Marea Britanie a autorizat Molnupiravir, primul antiviral din lume creat special pentru tratarea formelor ușoare și moderate de COVID-19 la adulții testați pozitiv cu SARS-CoV-2 și care au cel puțin un factor de risc pentru evoluția către o formă severă a bolii. Molnupiravir, medicamentul produs de gigantul farma MSD (Merck Sharp & Dohme) ar putea fi primul medicament din lume aprobat pentru tratarea COVID ...

Un nou medicament reduce cele mai grave efecte ale COVID-19

Miercuri, 06 Octombrie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Reprezentanții companiei farmaceutice Merck au declarat vineri, 1 octombrie, că medicamentul experimental împotriva COVID-19, marcă proprie, a redus spitalizările și numărul deceselor cu până la jumătate în cazul persoanelor recent infectate cu noul coronavirus, potrivit viata-medicala.ro. Reprezentanții Merck au mai declarat că în curând vor cere oficialităților din Statele Unite ale Americii și din lume să autorizeze utilizarea acestui medicament. Sursa citată precizează c ...

Sexul, medicamentul-minune

Duminică, 27 Iunie 2021 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Sexul te face să te simţi bine, îţi menţine relaţia de cuplu în parametri normali, dar te şi fereşte de numeroase afecţiuni. Se poate spune, fără a exagera, că este un medicament-minune. Stresul e una dintre problemele de care nu reuşeşti să scapi şi care ţi-a dat viaţa peste cap? Ei bine, rezolvarea acestei probleme stringente stă chiar în mâinile tale. Sexul te poate ajuta să-i spui stresului adio. Cum aşa? Potrivit cercetătorilor, după o partidă de sex, organismul ...

Un nou medicament aprobat împotriva Alzheimer

Vineri, 11 Iunie 2021 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Un nou medicament contra Alzheimer a fost aprobat de SUA, după aproape 20 de ani în care tratamentele pentru această boală au rămas neschimbate, conform BBC. Aducanumab tratează cauza bolii Alzheimer, cea mai comună formă de demență, nu simptomele acesteia. Tratamentul cu Aducanumab vizează amiloidul, o proteină care formează mase anormale în creierul oamenilor care au Alzheimer. Aceste mase pot dăuna celulelor și pot declanșa demența. În martie 2019, ultimele faze ale stud ...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a ajuns la concluzia că beneficiile vaccinului AstraZeneca-Oxford sunt mai mari decât riscurile, însă continuă să studieze legătura între vaccin şi formarea unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu acest set. La rândul lor, Comitetul de coordonare a vaccinării şi Ministerul Sănătăţii din România au transmis că încurajează toate persoanele să raporteze orice reacţie adversă sau orice simptom neobişnuit apărut în urma adm ...

Medicament pentru formele grave de COVID-19

Marți, 16 Februarie 2021 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Tocilizumab, un medicament antiinflamator produs de grupul farmaceutic Roche pentru tratarea artritei, reduce riscul de deces în rândul pacienților cu forme severe de COVID-19 și le scurtează perioada de recuperare, arată concluziile celui mai amplu studiu desfășurat în această privință. Rezultatele sunt și mai bune atunci când tocilizumab este combinat cu dexametazonă, un corticosteroid care poate fi cumpărat la un preț accesibil, relatează BBC.Studiul, lansat ...

Un medicament pentru osteoporoză poate proteja inima

Miercuri, 20 Ianuarie 2021 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Alendronatul este un medicament folosit pentru tratamentul osteoporozei. O serie de observații recente au scos însă la iveală faptul că acest medicament are ca efect și un risc redus de deces din cauza bolilor cardiovasculare, atacului de cord și accidentului vascular cerebral. Concluziile au apărut într-un studiu al "Journal of Bone and Mineral Research", cercetare efectuată pe pacienții cu fracturi de șold. Asocierea a fost observată până la zece ani după fractură. În studiu ...

Medicament eficient în lupta cu bacteriile

Marți, 24 Noiembrie 2020 05:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În încercarea de a combate ameninţarea din ce în ce mai mare reprezentată de bacteriile rezistente la antibiotice, cercetătorii australieni au dezvoltat o terapie bazată pe un medicament experimental pentru boala Alzheimer, reconvertit, care a eliminat cu succes unele dintre superbacterii, scrie Agerpres. Cercetătorii au utilizat o anumită proprietate a medicamentului PBT2 pentru a perturba mecanismele responsabile de rezistenţa la antibiotice a acestor bacterii. Acum, oamenii de știi ...
Pagina 1 din 5