Un medicament de uz veterinar face victime în rândul animalelor din crescătoriile individuale ale sătenilor din județ. Oamenii se plâng, iar autoritățile, momentan, nu dau niciun răspuns, singura soluție pe care o avem fiind să scriem, poate nu o mai pățesc și alții.
Gheorghe Gicuță Niță din satul Balintești este crescător de capre. Anul acesta a folosit produsul de uz veterinar Diazinol, dar diluat într-o doză inferioară celei recomandate în prospect, și i-au murit câteva zeci de animale. Asta după ce, anul trecut, a folosit medicamentul Diazinol pentru a trata afecțiunile dermatologice ale animalelor sale și recunoaște că, atunci, a pus o doză puțin mai mare de medicament în apa cu care a spălat animalele. A doua zi a găsit moarte peste 150 de capre dintre cele tratate. Credea că e din vina lui, că a pus o doză mai mare, dar acum, punând o doză inferioară, i-au murit animalele, într-un număr mai mic, dar problema medicamentului sau a dozajului rămâne reală.
”Săptămâna trecută un cioban de la Roșcani și-a omorât cu Diazinol o sută și ceva de oi, altul de la Roșcani a omorât folosind aceeași soluție vreo zece vaci,” reclamă Gheorghe Gicuță Niță.
Conform declarației sale, a telefonat la Direcția Sanitară Veterinară și i s-a spus că greșeala e a lui, pentru că a folosit acel medicament, care de altfel se găsește în farmacii. Problema nu este însă una izolată, ci tinde să devină un pericol pentru toți crescătorii de animale din județ și din țară. Foarte mulți crescători s-au plâns că Diazenolul ucide.
Dorin Presură din Suceveni este crescător de vite și în luna ianuarie a folosit Diazenol, diluat conform prospectului, pentru a-și trata animalele de rapăn și râie. A doua zi a găsit moarte patru vaci și cinci viței de 300-400 kg fiecare. ”Nu am făcut plângere, dar știu de la un consătean că a spălat vaca cu același produs și a doua zi a găsit-o moartă. Am discutat cu mulți crescători, unul chiar de la Roșcani, care au pățit același lucru. Primăria a suportat cheltuielile de transport pentru animalele moarte la crematoriul specializat de la Tulcea. Au cărat două ture cu mașina. Numai transportul a costat primăria mii de lei”, ne spune Dorin Presură. Deci paguba nu afectează numai pe crescători, ci întreaga comunitate.
Produsul de uz veterinar Diazinol continuă să se găsească în farmacii și să facă prăpăd printre animale. Am trimis un mesaj la Direcția Sanitară Veterinară în data de 19 iunie, dar până la acest moment nu am primit niciun răspuns.
În tot acest timp ce se va scurge până la o decizie, efectivele de animale vor fi în pericol de moarte. ”Festina lente” (”Grăbește-te încet”) spune un proverb latin. Iată inactualitatea culturii latine, de vreme ce chiar în acest moment, când citiți acest articol, în Galați și în țară mor animale.