Mai suntem urmașii lui Păcală?

Joi, 02 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„1 Aprilie-i doar o zi din an. Pentru restul păcălelilor, ce scuză avem?”. Iac-așa mă perpeleam la finalul zilei de miercuri, după ce ploaia de păcăleli de pe rețelele de socializare m-a purtat de la amuzament la consternare și râsu'-plâns. Oricum, învățămintele anilor trecuți m-au educat să fiu prudentă și să iau sub beneficiu de inventar toate veștile și informațiile pe care le primesc. Fie că e sau nu 1 Aprilie, dar cu atât mai mult în această dată.Dacă, pe ...
* Doamnelor, domnișoarelor și, de ce nu, stimați consumatori, rămâneți la locurile voastre, că abia am început! Cu puțin noroc, am ajuns și în ziua de 1 Aprilie, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de "Ziua Păcălelilor". Sau, cum spune Bolojan, azi este miercuri, o zi ca toate celelalte. Cu acest prilej, prim-ministrul a declarat: "Să nu ne lăsăm păcăliți de fastul și istoricul acestei zile și de cei care spun că avem nevoie de o zi de 1 Aprilie! Există ...
Pentru a accelera dezvoltarea regională și a evita riscul ca unele proiecte să fie făcute prea repede, autoritățile locale discută înființarea unei noi structuri cu rol esențial în viața administrativă a orașului: Autoritatea Metropolitană pentru Studii, Strategii și Intenții. Instituția ar urma să funcționeze ca un centru de reflecție aplicată, menit să transforme orice idee simplă într-un proces amplu, etapizat și, preferabil, nefinalizat. Noua entitate va avea misiu ...
Într-un gest de apropiere față de contribuabilul local, Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Galați analizează deschiderea primului ghișeu de consiliere emoțional-fiscală, dedicat cetățenilor afectați de impactul psihologic al impozitelor locale, taxelor speciale și, în special, al taxei de salubritate. Gălățeanul nu va mai fi nevoit să suporte singur momentul delicat în care află că datorează sume actualizate, majorări, diferențe sau ajustăr ...
Într-un demers menit să aducă mobilitatea urbană locală mai aproape de standardele civilizației funcționale, Transurb Galați pregătește lansarea unui nou produs: abonamentul Premium, care va oferi, printre alte beneficii, acces la autobuze care chiar ajung în stație atunci când trebuie, nu mai devreme, nici mai târziu. Conceptul pornește de la o idee simplă, dar revoluționară pentru spațiul local: nu toți călătorii își doresc aceeași experiență. Unii vor doar transpor ...
În urma numeroaselor intervenții nereușite asupra carosabilului și a rezistenței remarcabile demonstrate în timp de anumite denivelări, Prefectura ar urma să solicite includerea gropilor reprezentative din Galați într-o nouă categorie de patrimoniu local: relief urban protejat. Măsura ar avea rolul de a conserva acele forme de teren care au supraviețuit, cu demnitate, mai multor administrații, bugete și campanii electorale. Specialiștii consultați susțin că unele dintre acest ...

Primăria Galați introduce taxa pe umbră

Miercuri, 01 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Într-un nou efort de modernizare fiscală și adaptare la realitățile climatice urbane, Primăria municipiului Galați analizează introducerea unei taxe speciale pe umbră, aplicabilă în zonele în care cetățenii beneficiază, în mod repetat, de protecție solară pasivă. Măsura ar urma să vizeze în special cartierele în care umbra este asigurată accidental de blocuri, garduri, schele, mașini parcate neregulamentar sau de puținii copaci care au scăpat modernizării. Potrivit s ...
Într-un demers menit să consolideze profilul investițional al județului, Consiliul Județean Galați analizează dezvoltarea unui concept economic inovator: primul parc industrial dedicat exclusiv prezentărilor PowerPoint, machetelor și intențiilor de afaceri bine animate grafic. Proiectul ar urma să ofere infrastructura necesară pentru acele inițiative care arată impecabil în sala de conferințe, dar se simt inconfortabil în contact cu producția reală. Noul parc ar urma să incl ...

Cum ne-am putea recupera bani din taxa de salubrizare

Miercuri, 01 Aprilie 2026 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii care au plătit taxa de salubrizare, pentru tot anul 2026 sau parțial, și-ar putea recupera un sfert sau chiar jumătate din suma achitată! Condiția este să poată dovedi că sunt responsabili și gospodari, că protejează mediul, reciclează deșeurile și, cel mai important, nu aruncă gunoaie la întâmplare! Un regulament privind menținerea curățeniei în municipiul Galați - inițiat de consilierii locali ai opoziției - le oferă gălățenilor cu bun-simț posibilit ...
* Nici bine n-au schimbat românii ora, adoptând colecția de vară, c-au și apărut sondajele de opinie în care românii își dau cu părerea despre trecerea de la ora de iarnă la ora de vară. Datele celui mai recent studiu INSCOP, preluat de Gandul.ro, arată că "românii au fost dați peste cap de schimbarea orei de vară-iarnă, având în vedere faptul că dormim cu o oră mai puțin." Eu unul îi cred, și mai cred că acesta este cel mai important efect nedorit al schimbării or ...
Pagina 1 din 10