Universitatea "Dunărea de Jos" s-a apucat de economii, renunţând la serviciile de profesori titulari în cazul a 36 de cadre didactice, profesori reputaţi, academicieni, deschizători de drumuri şi oameni care au înfiinţat specializări sau chiar facultăţi întregi, legându-şi în mod indisolubil numele de cel al instituţiei de învăţământ superior de stat din Galaţi.
Evident, economia care se face este substanţială, ea provenind nu doar din salarii, ci şi din contribuţiile ...
Noul an școlar debutează cu o lipsă acută de profesori, una dintre cele mai grave crize din ultimii ani, conform Digi24. Problemele sunt evidente mai ales la Fizică, unde în vară au fost scoase la concurs peste 700 de posturi la nivel național, însă s-au prezentat doar 200 de candidați. În București, sunt descoperite peste 2.000 de ore de curs. Cele mai multe ore fără acoperire sunt la Limba și literatura română, Matematică și Fizică. Cauzele țin de lipsa candidaților la e ...
Franţa protestează contra măsurilor de austeritate. Grevă generală
Joi, 18 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Profesorii, mecanicii de tren, farmaciştii şi personalul spitalelor din Franţa au intrat în grevă joi, iar adolescenţii au blocat liceele, în cadrul unei greve generale care vrea să transmită un mesaj de protest faţă de reducerile bugetare iminente, potrivit news.ro.
Autorităţile, care se aşteaptă să iasă pe străzi un milion de manifestanţi, o mobilizare care ar depăşi cu mult mişcarea „Blocăm tot” din 10 septembrie, s-au pregătit pentru o zi de confruntări şi deja ...
Ministrul Educației: „Orele trebuie să se desfăşoare”
Luni, 08 Septembrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Daniel David, a comentat protestele masive ale sindicatelor din învățământ, subliniind că „este complet nerealist să te aștepți ca în această perioadă să se întâmple modificări în legea fiscal-bugetară”, potrivit Digi24. Oficialul a precizat că nu va participa la discuțiile dintre președintele Nicușor Dan și profesori, de la Palatul Cotroceni, dar a lansat invitația „celor care vor dori să vină” să clarifice nemulțumirile existente în si ...
Elevi, părinți și profesori cer abrogarea Legii Educației
Luni, 08 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în Regional
Profesori, elevi și părinți din toată țara s-au adunat luni, 8 septembrie, în Piața Victoriei din București, unde și-au strigat din nou nemulțumirile față de noua Lege a Educației. După ce au pichetat Guvernul României, cei peste 20.000 de protestari au plecat spre Palatul Cotroceni, în speranţa de a obține clemență din partea președintelui României, Nicușor Dan.La protestul de amploare organizat luni, cadrelor didactice li s-au alăturat părinți și elevi, solicitând ...
Mesajul ministrului Educației: „Școala este în primul rând a copiilor”
Duminică, 07 Septembrie 2025 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un apel public adresat elevilor, profesorilor și părinților, subliniind importanța responsabilității comune în fața noului început, potrivit Digi24. Într-un context tensionat, marcat de proteste sindicale și nemulțumiri legate de măsurile fiscal-bugetare, oficialul a dorit să transmită un mesaj de echilibru și încredere.
Ministrul a reamintit că debutul anului școlar 2025-2026 s-a așezat sub deviza „Per Aspera Ad Astra”, pen ...
30.000 de profesori vor participa la marșul pentru educație în prima zi de şcoală
Duminică, 07 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pentru ziua de luni, 8 septembrie, situația în școlile din judeţul Galaţi este ambiguă. Unele unități de învățământ au anunţat că vor organiza clasicele festivități de deschidere, mai ales acolo unde există învățământ primar, din dorința de a nu-i priva pe părinți și boboci de bucuria începerii anului școlar. Altele au ales să boicoteze prima zi de școală, renunțând la activitățile festive și alegând să își întâmpine elevii direct în sălile de clasă. ...
Peste 1.000 de profesori au cerut demisia lui Daniel David
Miercuri, 03 Septembrie 2025 15:30 | Publicat în Regional
Deși mai sunt doar câteva zile până la deschiderea oficială a unui nou an școlar, cadrele didactice nu au renunțat la acțiunile de protest de la București, unde, timp de o lună, și-au strigat nemulțumirile în fața sediului Ministerului Educaţiei.
Profesorii au sperat că îl vor determina pe ministrul Daniel David să îi asculte și să ia măsuri în ceea ce privește noile reglementări din învățământ, care au generat haos atât în rândul cadrelor didactice, cât și al ...
Profesorii fac marș de protest în prima zi de școală
Marți, 02 Septembrie 2025 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cele mai importante trei sindicate din învățământ au anunțat luni, într-un comunicat comun, că vor boicota prima zi de școală și, în loc să meargă la catedre, vor picheta sediul Guvernului, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate în domeniul educației.
„Anul aceasta, pentru noi, prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsu ...
Cadrele didactice din țară, din nou la protest în faţa ministerului
Joi, 31 Iulie 2025 14:30 | Publicat în Regional
A doua zi de proteste ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar din țară s-a derulat joi, 31 iulie. Deși zona în care se află sediul Ministerului Educației și Cercetării este una destul de îngustă și aprobarea pentru pichetare a fost pentru doar 150 de persoane, numărul profesorilor care au dorit să-și exprime public nemulțumirile a fost aproape dublu.
Protestatarii au cerut la unison demisia lui Daniel David și, pentru a-l convinge să plece, i-au „făcut” ...

