Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost aprobată recent de către deputaţi, sub forma unui amendament propus de PNL. Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliar ...
Gălăţenii asiguraţi care nu au intrat încă în posesia cardului de sănătate pot beneficia de servicii medicale şi fără acest document, până la începutul lunii august. Valabilă la nivel naţional, decizia a fost luată de autorităţi deoarece sute de mii de români nu au încă un card de sănătate. "Începând cu data de 1 mai, cardul de sănătate a devenit unicul instrument de validare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru asiguraţii ...
Un mic program instalat pe telefoanele voluntarilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) le va permite acestora să intervină imediat dacă se află în apropierea zonei în care a avut loc un accident. Aplicaţia va facilita şi comunicarea în permanenţă între voluntari şi medici, până ce aceştia ajung la victimă. Potrivit medicului Raed Arafat, fondatorul Fundaţiei pentru SMURD, noua aplicaţie are rolul de a reduce timpul de intervenţie în situaţii ...
Jucătoarea din Ungaria, Fanny Stollar (16 ani, locul 797 WTA) a câștigat turneul ITF Pro Viva Open. Stollar a învins-o pe românca Georgia Crăciun (15 ani, locul 841 WTA), cu scorul  2-6, 6-4, 7-5, după o partidă care a durat aproape trei ore. Pentru Stollar acesta este primul turneu din cariera profesionistă. „A fost un început dur pentru mine, apoi din setul al doilea m-am concentrat mai mult pe jocul meu și am reușit să câștig”, a declarat Stollar, care se află printre pr ...
De astăzi, aşa cum prevede legea, fiecare comerciant de produse alimentare are obligaţia să scadă taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru mărfurile sale, de la 24 la sută la 9 la sută.Multe dintre magazinele alimentare sau supermaketuri au scăzut deja preţurile, de zilele trecute, pentru a-şi atrage clienţii cu preţuri reduse, ca şi cum acestea nu ar mai fi cuprins cota de TVA.Pentru a le facilita tuturor existenţa, noile dispoziţii legale prevăd că TVA scade de la 24 la 9 la s ...

Cât de scump plătim ieftinirea medicamentelor

Luni, 01 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În conflictul deschis dintre companiile farmaceutice şi Ministerul Sănătăţii, producătorii privaţi de medicamente par să dicteze mereu regulile jocului. În vreme ce primii contestă măsura preţurilor impuse, cei din urmă acuză câştigurile uriaşe şi nejustificate. Însă, chiar în timp ce autorităţile ne dau asigurări că au luat toate măsurile pentru ca medicamentele eliberate pe bază de reţetă să se ieftinească din luna iunie, multe dintre aceste produse farmaceutice ...
Aleşii locali au împărţit, joi seara, 788.000 de lei de la bugetul local la 27 de biserici.Singurul consilier care a avut ceva contra de spus a fost UNPR-istul Victor Malinovici, care a atras atenţia că se pune „mai mare accent pe biserică decât pe realitatea vieţii” şi că în mod sigur păstorii acestor locaşuri de cult ar fi de acord să renunţe la nişte bani ca să se facă investiţii la şcoli. Primarul Marius Stan l-a contrazis: „Şi biserica face parte din viaţa oamen ...
Atenţie, părinţi! De 1 Iunie, cei mici au parte de un program de distracţie pe cinste: concursuri cu premii, întreceri sportive, concerte şi spectacole, un show de lasere, plus un loc de joacă nou-nouţ.Pe lângă Deepcentral şi Akcent, vedetele zilei vor fi Andra şi Răzvan Gogan, doi copii români care au intrat în Cartea Recordurilor de trei ori până acum şi care îi vor încânta pe copiii din Galaţi cu un show unic de muzică şi divertisment.Ca să nu rataţi nimic, vă preze ...
* Deşi ne-au mai rămas bani şi din creditul lăsat „moştenire” de primarul Dumitru Nicolae şi am împrumutat o sută de milioane de lei de la BERD, autorităţile consideră că nu ajung pentru investiţiiAleşii locali l-au împuternicit pe primarul Marius Stan să semneze, în numele şi pe seama municipiului Galaţi, contractul de împrumut şi acordul de garantare cu CEC Bank. Obiectul contractului îl constituie acordarea unei facilităţi de credit în valoare o sută de milioane ...

Cum a "economisit" ProTv 25.000 de euro

Luni, 01 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Măcel! Sângele şiroia pe coada toporului. Mănuşile i se îmbibaseră de sânge, iar stropii săreau în jur, dar nu se opreau! Dădea cu sete, iar lama ascuţită a toporului spinteca, înfigându-se în butuc. Vi se pare că povestesc un film horror de proastă calitate? Nu e vreun criminal în serie, nici vreun călău. E doar Augustin Viziru! Şi în jurul lui nu sunt creieri storciţi ori capete tăiate, ci doar nişte lemne pe care le spintecă până când sunt suficient de subţiri ...