Niciodată nu e prea devreme pentru o educaţie sănătoasă, inclusiv pe linia corectitudinii în relaţia cu autorităţile, motiv pentru care sute de elevi gălăţeni au fost antrenaţi într-o campanie inedită prin care să arate ce înţeleg prin pericolul reprezentat de fenomenul de „şpagă”. Iniţiativa a aparţinut Direcţiei Generale Anticorupţie şi a precedat aniversarea structurii, marcată zilele trecute. Cei provocaţi la creativitate au fost elevii Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, care au avut la dispoziţie câteva săptămâni să facă câte un clip prin care să exprime un mesaj de intoleranţă faţă de actele de corupţie. Aprecierea şi premierea celor mai bune cinci materiale s-a realizat într-un cadru festiv, cu participarea a peste 220 de persoane, elevi şi profesori ai CNVA, reprezentanţi ai structurilor MAI din Galaţi şi ai celorlalte structuri partenere din Justiţie şi Apărare Naţională. Direcţia Generală Anticorupţie le reaminteşte tuturor cetăţenilor că sunt datori să lupte împotriva acestui fenomen şi le pune tuturor la dispoziţie un număr gratuit la care pot semnala situaţiile de acest gen, în care sunt implicaţi angajaţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne: 0800.806.806.
Elevii, atraşi în lupta anticorupţie Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Meniu sau bisturiu? Secretul Loredanei, la 55 de ani Site-uri de știri, falsificate pentru a escroca cititorii Operațiunea ”Peștele de Florii” a lovit în magazinele sătești Unde sunt amplasate radarele poliției în acest weekend Două eleve își acuză profesorul că le-a atins pe picior. Unde începe și unde se termină agresiunea sexuală
Mai multe din această categorie:

