Elevii de la CNVA au dezbătut problemele lumii

Elevii de la CNVA au dezbătut problemele lumii
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a găzduit, în perioada 30 ianuarie - 2 februarie, cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Galaţi Model United Nations (GALMUN).

​Ȋn cadrul acesteia, tinerii sunt încurajaţi să abordeze cu problematici curente ale lumii, după modelul dezbaterilor din Organizaţia Naţiunilor Unite, spre a-i mobiliza în rezolvarea, cel puţin teoretică, a subiectelor alese de Biroul Executiv, format anul acesta din Sabina Stafie - secretar general şi Milena Pintilie - secretar general adjunct.

​"Cele şase comitete create au dezbătut situaţii de interes global, precum abuzurile la adresa drepturilor omului ce au loc în Hong Kong, scăderea decalajului economic dintre state, explorarea drepturilor şi limitărilor inteligentei artificiale, conflictul dintre Iran şi Statele Unite, prevenirea neliniştii în Afganistan şi, nu în ultimul rȃnd, simularea gestionării unei crize istorice, a Primului Razboi Mondial. ​Indiferent de comitetul în care se afla, delegaţii sunt mai pregătiţi să atingă rezoluţii prin dezbateri academice, exersându-şi astfel simţul de responsabilitate în societatea actuală", ne-a explicat Sabina Stafie.

Citit 4579 ori Ultima modificare Duminică, 02 Februarie 2020 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.