Universitatea ”Dunărea de Jos” a stabilit calendarul admiterii

Universitatea ”Dunărea de Jos” a stabilit calendarul admiterii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi a stabilit calendarul admiterii pentru acest an, cu o sesiune în luna iulie şi o alta în luna septembrie.

Astfel, pentru prima etapă din prima sesiune, înscrierile se vor desfăşura în intervalul 8-15 iulie, pe 16-17 iulie vor avea loc probele eliminatorii la facultăţile de Artă, Educatie Fizică şi Sport, Istorie, Filosofie şi Teologie, pe 20-21 iulie se vor desfăşura probele de concurs la facultăţile la care s-au susţinut examene şi anul trecut (specializarea Calculatoare de la ACIEE şi facultăţile care au probe eliminatorii), iar pe 22 iulie se vor afişa rezultatele şi se vor rezolva eventualele contestaţii. Cei de la Universitate vor aştepta până pe 25 iulie la ora 12,00 ca admişii să îşi depună în original diploma de bacalaureat, semn că vor să devină studenţi la UDJG.

A doua etapă din prima sesiune de admitere are următorul calendar: 26-28 iulie - depunerea diplomelor de bacalaureat pentru cei admişi, 29 iulie - afişarea listelor finale. Singura care are un calendar diferit este Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde etapa I se desfăşoară în perioada 8 - 31 iulie, iar examenele se vor da în intervalul 23-24 iulie. Pentru studenţii medicinişti, data-limită de depunere a diplomei de bacalaureat în original, pentru confirmarea locului, este 31 iulie, ora 10:00.

Cea de-a doua sesiune de admitere pentru toate cele 14 facultăţi de la Dunărea de Jos va avea loc în luna septembrie, cu următorul calendar: 3-11 septembrie - înscrieri, 12 septembrie - desfăşurarea probelor eliminatorii, 13-14 septembrie - desfăşurarea probelor de concurs la facultăţile care au prevăzut acest lucru, 15 septembrie - afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor, 16-17 septembrie - depunerea diplomelor de bacalaureat în original, 18 septembrie - afişarea rezultatelor finale. Locurile rămase neocupate după Sesiunea a II-a de admitere se vor redistribui, pe universitate, de către Consiliul de administraţie.

Citit 2443 ori Ultima modificare Marți, 31 Martie 2020 21:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.