Umbrăreştiul, în linia întâi la lectură

Umbrăreştiul, în linia întâi la lectură
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

La începutul primăverii a avut loc la Şcoala din Umbrăreşti o întâlnire a cenaclului literar din comună. Organizatori au fost Asociația Cultural-Filantropică „Ion T. Sion” și  Școala Gimnazială „Sf. Stelian”. Au primit cu bucurie invitația de a participa la eveniment poeta Eleonora Stamate, redactor-șef la revista „Tecuciul literar și artistic”, prof. Geanina Procop, pr. Ionel Rusu, pr. Toderiță Rusu și pr. Stelian Chirvase.

S-a prezentat ultima apariție a doamnei Eleonora Stamate, „Laus Domini”. Câțiva dintre elevii școlii au recitat cu emoție versurile pline de sensibilitate, în care se observă dialogul dintre om și Dumnezeu. "Antologia gândurilor divine" ale autoarei se anunță ca o primăvară pentru cititorii care doresc cu dinadinsul ca viața lor să fie și să rămână un poem.

Profesoara Geanina Procop i-a îndeamnat pe elevi să citească, pentru că acest lucru îi va ajuta și la celelalte discipline.

În încheiere, pr. Ionel Rusu recită poezia „Bolnavă de poezie”, o ars poetica a invitatei care şi-a lansat cartea.

Corul școlii, „Armonia îngerilor”, sub coordonarea doamnei învățătoare Geogeta Trifan, a delectat audiența cu o suită de melodii închinate mamei.

Citit 2523 ori Ultima modificare Marți, 31 Martie 2020 21:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.