Un proiect ambiţios: şcoală de vară la Biblioteca „Urechia”

Un proiect ambiţios: şcoală de vară la Biblioteca „Urechia”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Zeci de copii din mediul rural au avut parte de o vacanță altfel, plină de distracție, veselie, jocuri, dans, muzică, povești și plimbări-surpriză, datorită unui proiect al Bibliotecii Județene "V.A. Urechia", care a organizat o școală de vară, cu finanțare asigurată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Consiliul Județean.

"sChOOL-RURAL - Școala de vară pentru copiii din mediul rural" a fost organizată în parteneriat cu bibliotecile comunale din Drăgănești, Măstăcani, Scânteiești, Valea Mărului, Vânători și Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", iar în cadrul acesteia au participat 75 de copii, cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, din familii defavorizate.

În cadrul Școlii de vară, Biblioteca Județeană a organizat patru ateliere tematice, desfăşurate la Grădina Botanică, în foişor: teatru (TheatreLab) - susținut de actrița Ana-Maria Sinescu, literatură (ReadingLab) - susținut de scriitorul și moderatorul Adi-George Secară, comunicare nonverbală (MusicLab) - susținut de Ilioara Arbune, creativitate (StoryLab) - susținut de animatorul socio-educativ Iulia-Cristina Dajbog. Fiecărei comune partenere i-a fost alocată câte o săptămână de ateliere tematice, timp în care elevii au luat prânzul la restaurant, iar vineri au vizitat Grădina Zoologică.

Citit 1071 ori Ultima modificare Luni, 13 Septembrie 2021 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.