Universitatea Vârstei a Treia şi o şcoală de vară de neuitat

Universitatea Vârstei a Treia şi o şcoală de vară de neuitat
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Seniorii de la Universitatea Vârstei a Treia (U3A) au avut o vară plină: au organizat în perioada 21 august - 10 septembrie, în premieră, Școala de Vară U3A, la care au participat peste 80 de cursanți înscriși la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Timp de 10 zile, seniorii gălățeni au arătat că știu să-și trăiască viața și să se bucure de o vacanță activă: s-au plimbat cu vaporul pe Dunăre, au vizitat muzee, mănăstiri și obiective turistice din județele Brăila, Galați și Tulcea, au organizat ateliere de creație alături de elevi în comunele Odaia Manolache și Niculițel. Cel mai tânăr participant al Școlii de Vară U3A are şase ani, iar cel mai în vârstă are 89.

“Este inițiativa doamnei dr. muzeograf Brândușa Ilie de la Muzeul Brăilei ”Carol I”, secția Etnografie. Am urmărit să păstrăm legătura între noi, cursanții, mai ales că în toamnă cursurile au fost online. Întâlnirile au fost mai mult în aer liber. Un alt câștig al Școlii de Vară ar fi că ne-am apropiat de tânăra generație prin două ateliere de creație, unul de modelaj și litografie și un altul de inițiere pe cusături tradiționale românești”, a declarat Roxana Băcanu, senior participant U3A.

Miercuri, 15 septembrie, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, în aula A001, a avut loc o întâlnire în care seniorii au împărtăşit această experienţă. Au acordat diplome și suveniruri elevilor implicați, au prezentat un film al vacanței, făcut chiar de ei, au stat de vorbă cu profesori, reprezentanți ai conducerii Universității și colegi.

Citit 3174 ori Ultima modificare Joi, 16 Septembrie 2021 02:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.