Începe simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a

Începe simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Elevii de clasa a VIII-a vor susține, pe 4 aprilie 2022, simularea Evaluării Naționale 2022 la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Accesul elevilor în sală este permis până la 8,30 și probele încep la ora 9,00, conform procedurii. Marți este programată proba la Matematică.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de către CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație).

Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă aceste subiecte pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură. Broșura conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea, se arată în procedură.

Rezultatele vor fi anunţate pe data de 14 aprilie. În procedură se mai arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Citit 1034 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2022 13:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.