Doar una sau două medii, în cele cinci module de învăţare

Doar una sau două medii, în cele cinci module de învăţare
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că vor fi încheiate una sau două medii, în funcție de rezultatul consultărilor, în anul școlar viitor: „Se poate încheia o medie, dacă acesta va fi rezultatul, și la finalul celor două module de învățare. (…) Ori una, ori două, vom vedea care este rezultatul”, a declarat Sorin Câmpeanu. Acesta a precizat că în luna aprilie au loc consultările cu privire la modificările din ROFUIP (Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar), aspecte ce vizează inclusiv numărul de medii încheiate pentru anul școlar 2022-2023. Dacă vor fi încheiate două medii pe an, situația ar fi asemănătoare cu cea actuală. În structura anilor școlari trecuți, mediile erau încheiate atât la sfârșitul semestrului I, în perioada decembrie-ianuarie, cât și la sfârșitul celui de-al doilea semestru, în luna iunie.

Ministrul Cîmpeanu a subliniat că elevilor nu le vor fi încheiate medii pe fiecare dintre cele cinci module: „ S-a indus o idee falsă referitor la posibila obligație de a încheia medii pe fiecare dintre cele cinci module de învățare, perioade de învățare, total fals. Asta vă spun încă de pe acum, înainte de a finaliza aceste consultări, că nu va fi necesar. Este un nonsens. Nu vor fi încheiate medii pe fiecare dintre cele cinci module de învățare”.

Citit 1346 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Aprilie 2022 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.