Studenții din Filipine poartă căști anti-copiat

Studenții din Filipine poartă căști anti-copiat
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

După cum putem vedea în imagini, profesorii de la colegiul din Legazpi City au cerut ca elevii să poarte diferite cartoane, căști sau cutii pe cap, pentru a împiedica astfel copiatul la teste sau examene.

Creatorul acestui proiect a căutat ceva atât pentru amuzament, cât și pentru practică pentru orele de curs în care copiii sunt nevoiți să dea teste.

Mary Joy Mandane-Ortiz, profesor de inginerie mecanică la Colegiul de Inginerie al Universității Bicol, a declarat că ideea a fost „foarte eficientă”.

Metoda a fost pusă în practică în special la examenele importante, ideea fiind susținută totodată și de elevii din respectivul colegiu. Această nouă idee anti-copiat a strâns mii de like-uri pe rețelele de socializare, ideea fiind luată și implementată și în alte școli și licee din Filipine.

Creatorul proiectului spune că „acest lucru este totodată creativ și amuzant și în același timp practic, deoarece copiii renunță la metodele de copiat și sunt nevoiți să își dezvolte cunoștințele”.

Citit 1157 ori Ultima modificare Marți, 29 Noiembrie 2022 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.