Colegiul Economic, implicat într-un proiect ecologic de anvergură

Colegiul Economic, implicat într-un proiect ecologic de anvergură
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În luna decembrie, grupul de inițiativă TEEN4GREEN a făcut primii pași spre transformarea Colegiului Economic "Virgil Madgearu" într-o Școală Verde. A fost lansat proiectul GreenEcoHub, finanțat prin "Fondul Damen pentru inovație în educația de mediu", susținut de Șantierul Naval Damen și implementat de Fundația Comunitară Galați.

Scopul proiectului este acela de a schimba atât viziunea elevilor, cât și a comunității din care aceștia provin, cu privire la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor cu impact asupra mediului, precum și utilizarea la maximum a curentului electric solar generat de instalația fotovoltaică. Parteneri ai proiectului sunt Școala Gimnazială Nr. 29, Școala Gimnazială Nr. 17, Școala Gimnazială Nr. 22, Casa Corpului Didactic Galați, Asociația Pro Natura Galați.

"GreenEcoHub este un proiect inovativ prin viziunea diferită asupra conceptului de educație. Astfel, elevii vor conștientiza, prin activitatea de voluntariat ecologic, cât de importante sunt resursele naturale și cum pot fi folosite acele obiecte considerate nefolositoare după utilizare. Și pentru că munca e mai plăcută în colaborare cu ceilalți, membrii clubului de voluntari EcoFriendly vor avea sarcina de a organiza activități precum: un târg de Crăciun, un festival de artă pe teme ecologice, colecte de deșeuri, amenajarea unei clase în aer liber. Firma de exercițiu "The green future SRL" va susține gândirea antreprenorială și va îndeplini toate activitățile comercial-administrative, prin respectarea uzanțelor comerciale și a prevederilor legislative", spune profesorul coordonator al proiectului Oana Irimia.

Citit 1039 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Decembrie 2022 13:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.