Cine sunt noii reprezentanți ai elevilor gălățeni

Cine sunt noii reprezentanți ai elevilor gălățeni
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Diana Onosă - președinte, subsemnatul și Diana Manole - vicepreședinți și Timotei Istrate - secretar executiv reprezintă noua structură a Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Galați. Această nouă formulă a fost prezentată în cadrul unei Adunări generale găzduită, în Sala Mare a Palatului Administrativ al Prefecturii Galaţi, pe 13 decembrie 2022.

„De ce?” a fost cel mai „fierbinte” punct al ordinii de zi. A fost o provocare la sinceritate pentru fiecare dintre elevi, care au avut de argumentat motivele pentru care au ales să ocupe aceste funcții și ce anume i-a determinat să reprezinte liceul lor la nivel județean. Un alt subiect dezbătut a vizat starea rețelei Consiliilor Școlare ale Elevilor, reprezentanții aflând ce licee trebuie impulsionate pentru a putea funcționa la standarde normale. Nu mai puțin importante sunt grupurile de sprijin, prin care fiecare membru al Biroului Executiv al CJE are în subordine anumite unități de învățământ, fiind astfel la curent cu orice probleme ar putea apărea. Iar dacă președinții consiliilor școlare au nevoie de anumite informații, pot apela direct la coordonatorul lor. Problemele întâmpinate de elevi în decursul lunilor de școală au fost, de asemenea, discutate, pentru a putea fi remediate în cel mai scurt timp posibil. Totodată, am reușit să stăm de vorbă și cu președinta structurii de reprezentare gălățene, aceasta declarându-ne: „Sunt onorată să îmi reprezint elevii din județ, aici s-a format o familie în care toți suntem egali și ne spunem toate problemele pe care le avem. Mă bucur să fiu aici și, totodată, mă bucur să am o echipă cu care mă pot înțelege și de care nu mă pot lipsi nici măcar o secundă. În acest consiliu toți muncim în mod egal, ne ajutăm mereu și sper ca pe viitor Consiliul Județean al Elevilor Galați să rămână în topul județelor reprezentate la nivel național”, a declarat, încrezătoare, Diana Onosă, președinta CJE Galați.

Citit 2269 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 08:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.