Peste 47.000 de elevi și preșcolari vor primi lapte, corn și fructe

Peste 47.000 de elevi și preșcolari vor primi lapte, corn și fructe
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Peste 47.000 de elevi și preșcolari din județul Galați vor fi incluși în Programul ”Lapte, corn și fructe” derulat în anul școlar 2023-2024. De gestionarea programului, în valoare de 13,35 milioane de lei (cu TVA inclus), se va ocupa CJ Galați, o hotărâre în acest sens fiind aprobată de consilierii județeni.

Cadrul legislativ privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023–2029 și modul de implementare a acestuia au fost aprobate la începutul lunii august prin HG nr. 652/2023, dar normele de aplicare au apărut abia după o lună de zile, pe 7 septembrie a.c. Ulterior, a început procedura prin care, la nivelul fiecărui județ, inclusiv Galați, a rămas de văzut cine își asumă organizarea licitațiilor și derularea Programului ”Lapte, corn și fructe” la nivelul unităților de învățământ. 

”După apariția Hotărârii de Guvern și a normelor de aplicare, s-a făcut o ședință împreună cu Prefectura și Inspectoratul Școlar, pentru a se stabili care vor fi produsele care vor ajunge la copii. De asemenea, pentru că în lege este prevăzut că și UAT-urile au posibilitatea de a organiza licitațiile și a furniza produsele respective, a trebuit să așteptăm ca 65 de UAT-uri din județul Galați să dea o hotărâre de Consiliu Local de acceptare sau negare a asumării acestui lucru. Din cele 65 de UAT-uri din județul Galați, niciun UAT nu a dorit să organizeze licitațiile din Programul «Lapte, corn și fructe», prin urmare, a rămas în continuare să se ocupe Consiliul Județean de acest lucru”, ne-a explicat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Luni, 18 septembrie, în cadrul ședinței de CJ Galați a fost aprobată hotărârea prin care ”se aprobă asumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2023-2024 pentru toate instituțiile școlare beneficiare ale Programului pentru școli al României din județul Galați”.

De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a aprobat și gama de produse care vor fi achiziționate în vederea distribuirii în anul școlar 2023–2024, respectiv: 3 porţii lapte UHT, 2 porţii iaurt, 2 porţii mere şi 3 porţii cornuri sau batoane şi 2 porţii biscuiţi sau covrigi uscaţi pe săptămână.

”Azi (luni – n.r.) se dă hotărârea CJ Galați și până după-amiază licitația va fi urcată în SICAP (sistemul electronic de achiziții publice – n.r.). Asta pentru că, în paralel, colegii noștri, având experiența anilor anteriori, au lucrat la ceea ce înseamnă Caiete de sarcini pentru lapte, corn, biscuit și măr”, a precizat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

La nivelul județului Galați vor fi nouă loturi pentru achiziția de produse – patru pe corn, patru pe lapte și unul pe fructe – valoarea estimată a programului fiind de aproximativ 13,35 milioane de lei (cu TVA). Conform datelor actuale, beneficiari vor fi 47.157 de elevi și preșcolari, cu precizarea că o parte dintre aceștia, în funcție de normativele care vor fi stabilite la nivelul Guvernului, vor fi incluși în programul prin care vor primi o masă caldă.

Nu în ultimul rând, pentru promovarea unui stil de viață sănătos, în cadrul Programului ”Lapte, corn și fructe”, la nivelul județului Galați vor fi organizate pentru copii și o serie de vizite la ferme pomicole și legumicole, la ferme de producere și procesare a laptelui sau va fi facilitată participarea la evenimente de profil – târguri, expoziții – dedicate producătorilor de fructe, legume și lapte.

Citit 2944 ori Ultima modificare Vineri, 29 Septembrie 2023 18:44

1 comentariu

  • postat de saracie
    Miercuri, 20 Septembrie 2023 20:47
    92.82.217.***
    Dar o masa calda cand vor primi? Poate peste 100 de ani...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.