Primul forum MERITO desfășurat la Galați

Primul forum MERITO desfășurat la Galați
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Pe 27-28 octombrie, peste 200 de profesori, elevi şi părinţi, din regiune şi din ţară, sunt invitaţi şi vor participa gratuit la prima ediţie a Forumului MERITO Sud-Est, cu tema “Profesorul reflexiv, activ şi autonom”. Evenimentul se va desfăşura fizic, în Galaţi, la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”.

Potrivit comunicatului remis redacției de prof. Doru Căstăian, organizatorii Forumului propun activități interactive, în care vor prezenta şi explora teorii din domeniul educațional, concepte, cercetări, practici, idei, cărți și alte resurse de inspiraţie pentru dezvoltarea abilităţilor de reflexivitate a profesorului. Intenţionează, de asemenea, ca acest Forum să fie un spaţiu de întâlnire, creaţie şi învăţare împreună cu profesorii participanţi, pasionaţi de subiect, ce doresc să înveţe colaborativ continuu, cu efecte pe termen lung.

Participarea la Forum este gratuită şi deschisă profesorilor din toată țara, în limita celor 150 de locuri disponibile pentru profesori, în ordinea înscrierilor, cu participare fizică la Galaţi, cu detalii complete pe evenimentul dedicat şi înscrieri pe: https://forms.gle/Wye2vHcqiat5DFZE8

Evenimentul se va deschide vineri, 27octombrie, începând  cu ora 17,30, în Amfiteatrul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri".  

Prima ediţie a Forumului MERITO Sud-Est este co-organizată voluntar de profesorii din comunitatea MERITO locală: Cătălina Popa, profesoară de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", din Galaţi; Anca Dediu, profesoară pentru învăţământul primar şi director la Şcoala Gimnazială "Emil Panaitescu" din Cudalbi; Doina Geru, directoarea Casei Corpului Didactic Galaţi; Antoneta Împuşcatu, profesoară de Ştiinţe şi director la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" din I.C. Brătianu (Tulcea); Doru Căstăian, profesor de Ştiinţe socio-umane la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", din Galaţi; Dan Voiculescu, profesor de Fizică la Colegiul Naţional "Costache Negri" din Galaţi, împreună cu colegii din comunitate facilitatori de ateliere, cu sprijinul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" şi al Casei Corpului Didactic Galaţi, partener fiind Inspectoratul Școlar Județean Galaţi.

Citit 2610 ori Ultima modificare Luni, 23 Octombrie 2023 20:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.