La Liceul „Paul Dimo”, clasă de electricieni cu sprijinul Liberty Galați

La Liceul „Paul Dimo”, clasă de electricieni cu sprijinul Liberty Galați
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Fundația GFG și Liberty Galați lansează a treia ediție a programului de învățământ dual bazat pe materiile STEM cu o nouă clasă de 24 de elevi care se pot înscrie la Liceul Tehnologic "Paul Dimo" până pe 5 iulie 2024, informează compania.

Programul susținut de Fundația GFG și LIBERTY Galați reunește 67 de elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a.

Programul de învățământ dual propune o programă de studiu care îmbină cunoștințele teoretice predate de profesori cu activități practice desfășurate cu ajutorul mentorilor Liberty Galați, iar în plus oferă o calificare acreditată în Marea Britanie. Pentru al treilea an consecutiv, elevii care se înscriu la clasa de învățământ dual de la Liceul Tehnologic “Paul Dimo” vor fi susținuți de Fundația GFG cu burse lunare, beneficii și programe educaționale personalizate și vor avea posibilitatea de a studia într-un atelier special amenajat, cu echipamente de lucru și de protecție.

"Suntem pregătiți să extindem cu o nouă clasă dedicată viitorilor electricieni acest program important pentru comunitate ajuns la a treia ediție”, a precizat Georgina Crumpton, General Manager al GFG Alliance și al Fundației GFG.

“Elevii care s-au alăturat programului sunt încântați de curriculă. Avem toată încrederea că oferim un program educațional de înaltă calitate pentru noua promoție", a declarat, la rândul ei, Irina Poeană-Radu, Manager Cultură și Performanță la Liberty Galați.

În cadrul programului, cei 24 de noi elevi vor avea oportunitatea să își dezvolte competențele tehnice, să învețe materiile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și să deprindă abilități de comunicare, încredere în forțele proprii și abilități interpersonale. De asemenea, elevii vor face parte dintr-un program educațional personalizat oferit de Rewise Learning, organizație premiată din Marea Britanie care furnizează servicii în educație.

Programul de învățământ dual al Fundației GFG a debutat în septembrie 2022 la Liceul Tehnologic "Paul Dimo" cu o clasă de 21 de elevi și a continuat în 2023 cu încă 22 de elevi. Cu noua clasă formată anul acesta, Fundația GFG și Liberty Galați vor oferi oportunități de dezvoltare unui număr de 67 de elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a.

Citit 3153 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iulie 2024 20:38

1 comentariu

  • postat de unu
    Vineri, 05 Iulie 2024 17:03
    89.39.81.***
    prin anii 82 acest liceu a dat doi cistigatori de olimpiana nationala la fizica, popa si aron . profesor ciuchina. acum a ajuns un liceu de 2 bani. pacat, de vremuri
    4
    16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.