Proiectul „12B” - liceul, ca un ring de box emoțional

Proiectul „12B” - liceul, ca un ring de box emoțional
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

„Cine n-a avut colegul care era un mic expert în a-ți pune nervii la încercare? Hai să vedem ce se întâmplă când liceul devine un ring de box emoțional! Proiectul «12B» e gata să ia cu asalt scena și să aducă în fața voastră poveștile de liceu pe care le știți prea bine, dar totuși nu le-ați văzut în felul nostru”, este invitația pe care o lansează Teatrul „Impuls” către elevii cu vârsta peste 12 ani, dar și către studenți și profesori.

Teatru creat de tineri pentru tineri, Proiectul educațional „12B - Reflectarea realităților adolescenței” aduce în fața elevilor cu vârsta de peste 12 ani o piesă care dezbate teme precum bullying, dependența de substanțe și alcool, problemele în familie și alte asemenea realități dureroase. Reprezentațiile, patru la număr, vor fi urmate de o discuție liberă cu Alina Gălățanu, psiholog clinician și psihoterapeut, dar și de simularea unui proces juridic în care elevii-spectatori sunt invitați să ia rolul de mediatori și să judece la rece acțiunile și comportamentele personajelor din piesă, oferindu-le la final un verdict sau o pedeapsă. Prezenți vor fi și avocați ai Baroului din Galați, pentru a le oferi sprijinul și îndrumarea necesare.

Spectacolul „12B” va avea patru reprezentații, pe 9, 10, 16 și 17 noiembrie 2024, de la ora 11,00, în Sala Aula Magna de la Facultatea de Litere Galați (strada Domnească nr. 111). Intrarea este gratuită pentru elevii de liceu, cu mențiunea că vor trebui să își rezerve locul pe site-ul Teatrului "Impuls" (www.teatrulimpuls.ro). Atenție, locurile sunt limitate!

Mai trebuie precizat că sunt și scene cu impact emoțional! Acest spectacol tratează subiecte de interes in rândul elevilor si conține scene cu violență psihică și fizică de durată și intensitate minimă, vulgarități de limbaj cu durată și intensitate minimă, scene care sugerează consumul de alcool și droguri. Prin urmare, vârsta recomandată este 12+.

Protagoniștii spectacolului sunt: Mihaela Godorozea, Bianca Totolici, Laurențiu Bobeică, Ionuț Strat, Cristian Gheorghiu/ George Vintilă (dublă distribuție), Aurelian Gheorghe, Theodor Crețu, Marius Avramescu, Denisa Onisie și Lavinia Eiler.

Cine este Teatrul „Impuls”

„12B” este un proiect educațional create pentru elevii din orașul nostru de trupa de teatru independent „Impuls”. Teatrul „Impuls” s-a înființat în anul 2023 și a pornit din dorința de a atrage tinerii către teatru.

„Pentru noi, teatrul este locul unde ne-am descoperit sau regăsit, iar acum, după ceva timp de când profesăm în acest domeniu, am dori să oferim și celorlalți tot ce am învățat. Am observat cu tristețe că foarte puțini tineri vin la teatru și ne-am dorit să le oferim un loc sigur în care să își exploreze toate necunoscutele. Vrem să aducem în fața tinerilor subiectele mult prea dificile sau controversate, pe care ceilalți le consideră tabu. Prin poveștile noastre vrem să-i provocăm, să le punem întrebări și mai ales să le arătăm că teatrul poate fi alături de ei”, ne-a povestit Denisa Onisie.

Numele trupei a fost ales de către toți membrii: „După un brainstorming, am ales patru idei care ne surâdeau și apoi, prin vot am decis că «Impuls» este numele care descrie cel mai bine ceea ce vrem noi să facem cu această trupă: să le dăm un impuls tinerilor”, spun membrii echipei.

Proiectul „12B - Reflectarea realităților adolescenței” este finanțat de la bugetul local al municipiului Galați cu suma de 71.208 lei.

Citit 2377 ori Ultima modificare Vineri, 08 Noiembrie 2024 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.