Universitatea "Dunărea de Jos" sărbătorește 77 de ani

Universitatea "Dunărea de Jos" sărbătorește 77 de ani
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați împlinește, pe 20 martie, 77 de ani existență, eveniment ce va fi marcat prin organizarea de dezbateri, colocvii, spectacole, târguri educaționale, concursuri și o gală a excelenței în cercetare, manifestări programate în săptămâna 17-21 martie.

Marți, 18 martie, de la ora 10.00, se va desfăşura dezbaterea "Spațiul românesc la 107 ani de la Marea Unire din 1918", la care invitat de onoare va fi rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. dr. Igor Șarov. Tot marţi, Sala Senatului va găzdui, la ora 13.00, o festivitate în cadrul căreia vor fi premiate personalități marcante ale universității.

Miercuri, 19 martie, de la ora 10.00, se va organiza Târgul educațional "Fii student la UDJG", la care sunt așteptați aproape 2.000 de elevi de liceu, interesați de ofertele celor 14 facultăți ale instituţiei de învăţământ superior.

Ziua oficială a Universității "Dunărea de Jos" va fi celebrată, pe 20 martie, printr-o ceremonie de premiere a excelenței.

Citit 3306 ori Ultima modificare Luni, 17 Martie 2025 21:42

1 comentariu

  • postat de un galatean
    Marți, 18 Martie 2025 12:45
    86.124.203.***
    La multi ani acestei Institutii de mare insemnatate pentru comunitate!
    0
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.