Mijlocul lunii aprilie aduce cu sine și finalul unor competiții școlare desfășurate la nivel național. Galațiul se mândrește cu elevi de top care și în acest an au urcat pe podiumuri, obținând rezultate remarcabile la olimpiade.
Astfel, în weekendul trecut, pe 12 aprilie, a avut loc la Piatra Neamț Olimpiada Naţională „Lectura ca abilitate de viață”, la care au participat două eleve de la prestigioase colegii gălățene și care au reușit calificarea pentru proba B a competiției, după ce, în urma primei probe, s-au clasat pe primele locuri în clasamentul național.
Elevele au fost răsplătite de juriu cu premii speciale. Ramona Alecsandra Ignat, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, prof. coordonator Laura Marilena Dănăilă, a obținut Premiul special pentru stilul și expresivitatea discursului. Ștefania Bianca Ghenea, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” din Galați, coordonată de prof. Vasilica Crăciun, a obținut Premiul special pentru conținut pertinent al argumentării și valorificarea consistentă a textului.
Le felicităm și noi cele pe cele două adolescente care fac cinste orașului și școlilor lor, mulţumirile noastre profesorilor care le-au îndrumat pe acest drum și părinților, care le susțin necondiționat.