FEAA Galați a celebrat 35 de ani de excelență în educație

FEAA Galați a celebrat 35 de ani de excelență în educație
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Anul 2025 marchează o bornă importantă pentru Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din Galați: 35 de ani de excelență și inovație în educație.

Sub deviza "Vivat, Crescat, Floreat", comunitatea academică a celebrat săptămâna trecută contribuția esențială a profesorilor și absolvenților care au făcut posibilă această performanță.

Gala Excelenței - Profesor FEAA 35 a adus un omagiu cadrelor didactice care și-au încheiat activitatea, rememorând alături de acestea momente definitorii ale carierei academice. Într-un cadru festiv, plin de "căldură sufletească și profundă colegialitate", s-au reunit generații de profesori și absolvenți, care au evocat proiectele de referință ce au jalonat parcursul instituțional și le-au adus un omagiu solemn profesorilor dispăruți, "ale căror idealuri și viziuni pedagogice continuă să inspire și să dea sens activității educaționale".

Un tur al facultății a readus în atenție spațiile încărcate de istorie și semnificații. Sălile de seminar au fost martorele formării a numeroase generații de economiști, iar laboratoarele au găzduit experimente inovatoare. Coridoarele, "martori tăcuți ai efervescenței academice", au fost leagănul unor colaborări durabile și promițătoare. Aceste locuri rămân "mărturii vii ale unui parcurs de excelență întins pe trei decenii și jumătate."

Privind cu entuziasm spre viitor, FEAA Galați își reafirmă angajamentul de a continua tradiția excelenței, inovației și responsabilității sociale. Reprezentanții facultății le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la scrierea istoriei FEAA Galați, exprimându-și aprecierea sinceră pentru dezvoltarea unei comunități academice unite și dinamice.

Citit 1845 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Mai 2025 11:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro