Vacanță activă pentru micii cititori

Vacanță activă pentru micii cititori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada 30 iunie – 11 iulie, Școala Gimnazială Nr. 17 din Galați, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Universitatea „Dunărea de Jos”, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Asociația „Toți Copiii Citesc”, a organizat o serie de activități dedicate elevilor din ciclul primar. Scopul principal al inițiativei a fost reducerea decalajelor în dezvoltarea competențelor fundamentale de citit și scris.  

Grupul țintă a fost format din 17 elevi din clasele pregătitoare și clasa I, care au participat activ la ateliere menite să le stimuleze comunicarea orală și scrisă, imaginația și colaborarea.

Obiectivele generale ale programului au inclus:

– Dezvoltarea competențelor de comunicare prin povestiri, jocuri de rol și lecturi adaptate vârstei;

– Exersarea abilităților de construire, observare și modelare;

– Cultivarea cooperării, empatiei și lucrului în echipă;

– Încurajarea exprimării artistice prin desen, construcție și dramatizare.  

„Participarea elevilor la activitățile din cadrul școlii de vară a fost una activă și entuziastă. Tema principală, literația, a fost abordată prin metode atractive, adaptate vârstei, precum activități ABEL, Lanț de cuvinte, Predicții, Decupează, capsează și citește, Alegerea mea, Joc creativ, Audierea activă a poveștilor, Roata întrebărilor, Mini carte, jocuri de cuvinte, lectură cu voce tare, scriere creativă și activități artistico-literare.” transmit reprezentanții Școlii Nr. 17.  

Copiii și-au dezvoltat interesul pentru lectură, vocabularul, exprimarea orală și scrisă, precum și încrederea în abilitățile proprii de comunicare.  

„Activitățile în perechi și grupuri au încurajat colaborarea, sprijinul reciproc și autonomia. Atmosfera a fost una relaxată, prietenoasă, stimulativă, iar progresul elevilor s-a observat pe parcursul întregii perioade. Felicitări tuturor participanților!”, a adăugat în final școala.

Citit 242 ori Ultima modificare Luni, 14 Iulie 2025 11:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro