Elevii și profesorii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că grija pentru natură nu cunoaște granițe județene. În cadrul proiectului european SHORE, aceștia au organizat ample acțiuni de ecologizare pe malul Dunării, vizând atât zona Plajei "Dunărea" din Galați, cât și perimetrul din apropierea Parcului Natural Insula Mică a Brăilei.
Scopul principal al acestor activități a fost reducerea poluării și educarea tinerilor cu privire la importanța conservării resurselor naturale. Participanții au colectat deșeurile abandonate pe maluri, protejând astfel speciile de plante și animale specifice zonei dunărene.
„Activitățile s-au desfășurat într-un spirit de responsabilitate civică. Prin aceste acțiuni, participanții au înțeles impactul negativ al poluării și rolul esențial al voluntariatului în conservarea Dunării ca resursă vitală”, au transmis reprezentanții colegiului.
Acțiunea face parte din inițiativa SHORE, un proiect de anvergură finanțat prin programul "Horizon Europe", cu un buget de aproape 3 milioane de euro. Coordonat de Universitatea Tehnică Yildiz din Turcia, proiectul urmărește să transforme școlile în catalizatori ai schimbării pentru protecția apelor.
Miza este una prestigioasă: proiectul școlar care se va remarca prin cel mai mare impact și creativitate va fi recompensat cu titlul de „Ocean Ambassador of the Year”. Dincolo de competiție, SHORE funcționează ca un centru de resurse care facilitează conexiunile între elevi, cercetători și comunitățile locale pentru o gestionare mai bună a ecosistemelor acvatice.

