Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” și Școala Gimnazială „Ludovic Cosma” au organizat, în perioada 2-6 martie, tradiționalul Târg de Mărțișor, pentru a aduce culoare, bucurie și a întări spiritul de comunitate printre elevi, cadre didactice și părinți.
Pe parcursul întregii săptămâni, curtea interioară a Şcolii "Mihai Viteazul" s-a transformat într-un mic târg al primăverii. Standurile au fost pline de mărțișoare realizate cu migală și imaginație de către elevi, sub îndrumarea atentă a profesorilor. De la simboluri tradiționale, la creații originale, fiecare obiect expus a reflectat talentul, răbdarea și dorința copiilor de a oferi un mic simbol al primăverii.
La realizarea mărțișoarelor s-au implicat activ și părinții, care au sprijinit copiii atât în procesul de creație, cât și prin susținerea inițiativei școlii. Colaborarea dintre elevi, profesori și familie a contribuit la atmosfera caldă și la succesul acestui eveniment.
Organizatorii spun că activitatea a avut mai multe obiective: promovarea tradițiilor românești, stimularea creativității elevilor, dezvoltarea spiritului antreprenorial și consolidarea relației dintre școală și familie.
Târgul s-a bucurat de un real succes, iar comunitatea școlară a demonstrat încă o dată că tradiția, creativitatea și spiritul de echipă pot merge mână în mână. Astfel de inițiative le oferă copiilor ocazia de a învăța prin implicare directă și de a descoperi bucuria de a dărui, într-o atmosferă specifică începutului de primăvară.

