Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a participat la workshopul „The Defense Industry Facing Dual-Use Technologies and NATO Requirements”, organizat de ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.
La eveniment au fost prezenți rectorul universității, prof. univ. dr. Marian Barbu, prorectorul prof. univ. dr. ing. habil. Daniela Buruiană și Cătălin Aramă, într-un cadru dedicat dialogului privind tehnologiile dual-use, cerințele NATO, inovarea aplicată și cooperarea dintre mediul academic, cercetare și industrie.
Potrivit reprezentanților universității, participarea la astfel de întâlniri confirmă deschiderea UDJG către colaborări strategice în domenii de actualitate, cu impact asupra dezvoltării tehnologice, securității, transferului de cunoaștere și consolidării parteneriatelor instituționale.
Reprezentanții universității au transmis mulțumiri directorului general al ICI București, dr. ing. Adrian Victor Vevera, pentru invitație și pentru oportunitatea de a contribui la dialogul privind viitorul tehnologiilor dual-use și al industriei de apărare.

