- „Revista şcolară - fereastră către celălalt” a fost tema de dezbatere, organizată, ieri, la Biblioteca „V. A. Urechia” Galaţi, de instituţia gazdă împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Au participat elevi ai mai multor şcoli din judeţul Galaţi, însoţiţi de dascălii lor.
Moderatorul întâlnirii a fost profesorul Vasile Leonte, care le-a dat posibilitatea colegilor să-şi prezinte periodicele: „Pro Domo”, „Arcade”, „Liceenii în dungi”, revistele Colegiului Naţional „C. Negri”, „Portret” şi „Sui Generis”, de la C.N. „M. Kogălniceanu”, dar şi „Petale de lumină”- Şcoala Gimnazială nr. 29 Galaţi, „Noi - Năstruşnici, ordonaţi, inteligenţi” - a Şcolii Gimnaziale nr. 16 Galaţi sau "Suflet verde", darul Şcolii „Anghel Rugină” nr. 1 Tecuci.
Participanţii s-au plâns de lipsa resurselor financiare, a sponsorilor care sunt din ce în ce mai puţini şi mai strânşi la pungă.
Cotidianul „Viaţa liberă” şi Filiala UZP Galaţi au lansat invitaţia unei colaborări la viitorul Concurs de eseuri, ediţia a II-a. Mihai Eminescu - gazetarul a fost propus ca model al oricărui ziarist.
- Biblioteca „V.A. Urechia”, prin mâna directorului adjunct Letiţia Buruiană, a oferit copiilor diplome pentru rezistenţa în timp şi pentru respectul faţă de cuvântul scris. Arhiepiscopia Dunării de Jos a dăruit copiilor iconiţe şi colecţia în volum a revistei "Călăuza Ortodoxă".
Întâlnirea anuală a ziariştilor şcolari /„Revista şcolară - fereastră către celălalt” Scris de Maria Stanciu
Maria Stanciu
Articole recente - Maria Stanciu
Sfântul Calinic de la Cernica, în Cetatea Sfântului Andrei „Cravata galbenă”, lumea de Acasă a lui Sergiu Celibidache. Luni, două proiecţii în prezenţa echipei, la Galaţi De Vovidenie, credincioșii au fost îndemnați să devină „Îngeri ai Bucuriei!” Sărbătoare la „Vovidenia”, Biserica „Unirii” 500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)
Mai multe din această categorie:

