TINERII ȘI ORAȘUL/ S-a înfiinţat CLUBUL ANGELES

TINERII ȘI ORAȘUL/ S-a înfiinţat CLUBUL ANGELES
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Elevii de la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Galaţi au avut ocazia să afle cum funcționează sistemul educaţional american, de la o elevă în clasa a X-a la Mira Costa High School, din Los Angeles, California. Pe numele ei Mareda Michael, tânăra a venit la Galaţi împreună cu  tatăl ei, profesorul Steve O. Michael, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Danubius”, prorector al Universităţii de Medicină şi Ştiinţă Charles Drew, din Los Angeles, California, USA, ei fiind invitaţi speciali ai celei de-a doua ediţii a workshopului internaţional US Career Day, care a avut loc la Universitatea "Danubius".

Aici, sute de liceeni au fost prezenţi, bucurându-se de întâlnirea, fie ea şi pe cale virtuală, cu mediul educaţional american, la nivel liceal şi superior. Timp de două zile, Mareda a participat, alături de elevi ai Liceului Tehnologic Transporturi Căi Ferate şi ai Colegiului Naţional "Al.I.Cuza" la o serie de ateliere de lucru, prilejuind adolescenţilor gălăţeni bucuria conversaţiei în limba engleză cu un nativ american, o tânără care dă dovadă de multă hotărâre în a-şi împlini visul, cu paşi mici şi cu perseverenţă. Abilitatea Maredei de a-şi însuşi limba română i-a uimit şi pe elevi, şi pe profesori. Elevii au discutat despre problemele sistemului educaţional din cele două ţări, care, în ciuda diferenţelor, se axează în ambele cazuri pe obţinerea performanţei prin muncă şi implicare activă în activităţi extracurriculare. Esenţial este că, nici acolo, nici aici, programul individual de studiu al unui licean orientat spre rezultate bune nu se opreşte odată cu încheierea cursurilor. Chiar dacă oportunităţile de petrecere a timpului liber în zona Los Angelesului i-au făcut pe mulţi  tineri să viseze cu ochii deschişi, Mareda i-a provocat pe liceeni şi la un sondaj pentru tema sa la statistică. Tot acum, liceenii au pus bazele Clubului de colaborare româno-american "Angeles", ce va avea ca principal scop schimburi interculturale. Tinerii au fost asistaţi de prof. Viorica Isaia şi prof. Ana Maria Chiac.

Steve O. Michael a vizitat şi Universitatea "Dunărea de Jos", dorind o colaborare, pe viitor, cu Facultatea de Medicină din Galaţi.

Citit 1698 ori Ultima modificare Luni, 06 Iunie 2016 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.