CATEDRA | Pledoarie pentru toleranţă la Şcoala Gimnazială Nr. 33
Foto: Sursa foto: simpleacts.org

CATEDRA | Pledoarie pentru toleranţă la Şcoala Gimnazială Nr. 33
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La Şcoala Gimnazială Nr. 33 s-a desfăşurat recent dezbaterea publică ”Fără ură, cu toleranţă”. Activitatea a avut o amplă audienţă, fiind prezenţi părinţi, elevi şi cadre didactice. Scopul acesteia a fost combaterea fenomenului de bullying în mediul online şi offline.

Materialele multimedia prezentate au condus la conştientizarea efectelor negative pe care situaţiile de bullying le au asupra tuturor celor implicaţi: victime, agresori şi martori. De asemenea, copiii au aflat că au drepturi care trebuie să fie respectate de către cei din jur.

Elevii claselor a VI-a B şi a VII-a B au prezentat un material sugestiv, fiecare fiind purtătorul unui mesaj care îndeamnă la toleranţă. Reprezentanţii clasei a V-a C au demonstrat că şi prin muzică se pot promova prietenia şi respectul faţă de semeni. Elevii claselor a VI-a şi a VII-a A au interpretat sceneta “De vorbă cu un agresor”, iar, în final, copiii din clasele a VII-a A şi a VII-a C au combătut bullying-ul pe ritm de tech-electro.

În coordonarea elevilor au fost implicate următoarele cadre didactice: Bolocan Magdalena, Cohal Carmen, Sandu Ştefania, Oprea Elena şi Drăghici Coca.

“Fără ură, cu toleranţă“ este o iniţiativă naţională lansată de Organizaţia “Salvaţi Copiii” şi susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Citit 2554 ori Ultima modificare Joi, 13 Aprilie 2017 01:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.