Sub acest motto, la Liceul Tehnologic "H. P. Bengescu" din Iveşti, s-a desfăşurat "Săptămâna fructelor şi legumelor donate", activitate de voluntariat pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Evenimentul, care se desfăşoară în fiecare an, în luna noiembrie, are ca obiective promovarea mişcării de voluntariat interactiv, dezvoltarea în rândul elevilor a spiritului de întrajutorare, obişnuinţa de a dona din puţinul lor persoanelor aflate în dificultate. Scopul acţiunii este sensibilizarea copiilor şi adulţilor cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa alimentelor. La această activitate au participat elevii de la toate clasele, care au înţeles valoarea unui gest simplu, dar foarte important pentru persoanele dezavantajate social.
Fructele şi legumele donate de elevi şi cadre didactice au fost dăruite bătrânilor fără adăpost, internaţi la Spitalul de boli cronice Iveşti.
Le mulţumim tuturor donatorilor noştri - copii, părinţi, cadre didactice, care le-au oferit un strop de bucurie acestor bătrâni aflaţi în dificultate.