150 de ani de la înfiinţarea Oxfordului dunărean

150 de ani de la înfiinţarea Oxfordului dunărean
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Deşi cei mai mulţi oameni pretind să fie consideraţi de ceilalţi "homo sapiens", eu prefer astăzi ipostaza de "homo adorans", de "om care mulţumeşte". Această onorantă ipostază îmi oferă prilejul de a exprima veneraţia pentru ceea ce reprezintă la nivel local, zonal şi naţional Colegiul Naţional "V. Alecsandri" şi de a da glas gratitudinii pentru ceea ce au realizat, în cei 150 de ani, generaţii de dascăli, cizelând cu grijă personalităţi exemplare.

În consonanţă cu postulatul lui Kant "Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el", nu vom reuşi să fim destul de inspiraţi, pentru a exprima întreaga noastră gratitudine pentru binefacerile şcolii şi nicicum nu va fi suficient, oricâtă veneraţie vom nutri în amintirea dascălilor noştri. Conştient de aceste limite, dedic acest elogiu "Oxfordului dunărean", al cărui absolvent sunt.

În acest univers mirific, ale cărui ferestre se deschid spre cer, se forjează caractere, se dăruieşte din inimă ştiinţă, se dobândeşte cunoaştere de sine, se servesc lecţii de viaţă. Indubitabil, lumina izvorăşte din tâmple cărunte, din mâini cu miros de cretă, din ochi senini, din iubire şi dăruire care ajută tinerele mlădiţe să devină cetăţenii de mai târziu. Peste ani, fostele rămurele, hrănite şi ocrotite, capătă aripi, păstrându-le o vie recunoştinţă tuturor acelora care le-au marcat existenţa. Cutez să văd în longevitatea duratei CNVA, un triumf al vitalităţii şi al perenităţii "genei româneşti", o manifestare a ascendenţei spiritualităţii, concretizată prin primatul lui "a fi" asupra lui "a avea". Iată de ce noi, foştii absolvenţi, am răspuns şi acum prezent la reîntâlnirea cu propria adolescenţă, pentru că, fără cultul amintirii, fără vis, fără speranţă nu vom putea asuma succesiunea antecesorilor şi nici nu vom reuşi să întreţinem şi să transmitem spiritul alecsandrian. Dincolo de latura prestigioasă, cred că liceul nostru se distinge de alte instituţii de învăţământ similare prin relaţia specială pe care o dezvoltă între magiştri şi discipoli. CNVA-iştii sunt o castă privilegiată, al cărei blazon include pregătire de excepţie, inteligenţă, înţelepciune, exigenţă, tandreţe, generozitate.

"Fabrica de genii" din Galaţi reuşeşte să dea, an de an, generaţii de absolvenţi de excepţie. Dacă până în anii ’90 performanţele se evidenţiau în numărul de admişi la facultate, în prezent aceste performanţe se fac cunoscute prin numărul de admişi la universităţile de prestigiu din Europa şi America.

 

Citit 4778 ori Ultima modificare Vineri, 24 Noiembrie 2017 01:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.