* Când trec prin preajma clădirilor mai vechi, oamenii se uită mereu în sus, ca să nu le cadă bucăţi de tencuială în cap * Dacă, în cămine, viaţa se îmbunătăţeşte - cartierul în sine nu face decât să se degradeze pe zi ce trece Pe o vreme pe care ţi-ar fi milă să scoţi şi un câine afară, întâlnirea cu cititorii din faţa Complexului studenţesc "Alexandru Ioan Cuza" din Galaţi nu a mers atât de bine. Puţinii gălăţeni care mişunau pe strada Domnească joi ...
Apa rece va fi întreruptă timp de nouă ore, întrucât, potrivit reprezentanţilor societăţii Apă Canal, în zonă vor fi efectuate lucrări comandate de Primărie pentru modernizarea străzii Traian. Astfel, miercuri, 5 august, gălăţenii care locuiesc pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între străzile Cezar şi Radu Negru, dar şi o serie de instituţii publice nu vor primi miercuri apă potabilă, între orele 08,00 şi 17,00. Măsura îi va afecta pe consumatorii casnici de pe ...
Unul dintre agenţii de pază din Grădina publică a avut parte de o experienţă neplăcută joi dimineaţă. Când a intrat în tură, omul a văzut în Grădină o iapă cu un mânz. A încercat să scoată animalele din parc, dar a observat că iapa are piciorul rupt. "Am încercat să o duc în afara grădinii, dar când a am ajuns cu ea în iarbă, lângă cămine, a căzut din picioare şi a murit. Am chemat autorităţile, au venit veterinari şi de la o asociaţie de protecţie a anima ...

Joi seară au fost sfinţite căminele studenţeşti

Vineri, 01 Noiembrie 2013 18:51 | Publicat în SOCIETATE
Campusul studenţesc a primit, joi seara, binecuvântarea şi darul Duhului Sfânt, prin slujba de sfinţire a căminelor şi a celor 2.500 de studenţi. Slujba a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos şi de un sobor de preoţi-capelani care slujesc la altarele din centrele de asistenţă socio-medicală din municipiul nostru. Activitatea este prima din cadrul Sărbătorilor “Sfântului Apostol Andrei”, care deschide ediţia a XX-a a manifestărilor duhovni ...

La căminele studenţeşti, paradisul câinilor şi al pisicilor

Luni, 24 Septembrie 2012 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În drum spre Căminul studenţesc B (tot B, ca şi blocul de la stradă!), trecem printr-un parc, altădată, un plămân verde pentru cei de aici. „Parcul acesta a ajuns o curte plină de gunoaie. Recent, cei de la serviciul de specialitate al Primăriei Galaţi au venit şi au tuns bălăriile şi, din cauza căldurii, probabil, au tăiat şi arbuştii într-un mod în care nu ştim dacă îşi vor mai reveni. Atâta dispreţ pentru natură, într-un oraş în care spaţiul verde pe cap de ...

Studenţii aleg să îngraşe porcul în ajunul sesiunii

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
· Materia se parcurge de regulă în câteva zile înainte de examen · Profesorii spun că, în acest fel, tinerii îşi fac singuri rău · 1 la sută reprezintă procentul celor care învaţă în timpul anului, curs după curs · Sunt şi studenţi care învaţă după sesiune Cel de-al doilea semestru al acestui an universitar a început de mai bine de trei săptămâni, dar niciun student nu are vreun gând să se apuce de învăţat. A intrat de multă vreme în tradiţia vieţii de stu ...
Cei mai mulţi studenţi nu lucrează şi aşteptă banii părinţilor, dar sunt şi unii mai inventivi care s-au gândit să scoată un ban din pasiunile, îndeletnicirile sau priceperea lor. Unele studente cu care am vorbit sunt reprezentante ale unor firme de cosmetice. Din comisionul obţinut, care, susţin ele, este unul considerabil, îşi cumpără haine sau tot cosmetice. Cheltuielile de bază le acoperă tot părinţii. ”Numai luna trecută am câştigat 70 de lei, iar luna asta mă ...
Într-o conferinţă de presă ce a avut loc ieri, președintele Ligii Studenţilor din Galaţi, Dorin Coteţ, a semnalat desfiinţarea biroului de Poliţie din campusul studenţesc, ce a avut ca urmări creşterea numărului de infracţiuni din cămine şi diminuarea siguranţei studenţilor: „Am aflat că biroul Poliţiei campus din căminul studenţesc C s-a desfiinţat, neavând cuantificate apeluri la 112 pe durata desfăşurării activităţii. Responsabilii de cămine şi de palier, res ...
Pagina 2 din 2