Congres medical naţional desfăşurat la Galaţi

Marți, 03 Septembrie 2019 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Galaţiul va găzdui, începând de astăzi, Congresul Naţional de Medicină Fizică, de Recuperare şi Balneologie. Timp de trei zile, medici de specialitate din toată ţara vor lua parte la sesiunile ştiinţifice desfăşurate în cadrul acestei manifestări. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare şi Balneoclimatologie şi de Asociaţia Română de Balneologie. Ceremonia de deschidere a Congresului se desfăşoară marţi, 3 septembrie, în g ...

Matematicieni din 40 de ţări se reunesc la Galaţi

Joi, 27 Iunie 2019 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 28 iunie - 3 iulie, Universitatea "Dunărea de Jos" va găzdui a noua ediție a Congresului matematicienilor români, un eveniment important, cu o tradiție de nouă decenii. Primul congres a avut loc la Cluj, în 1929, iar din 2003 reuniunile se desfășoară, la fiecare patru ani, în mari universități din țară. Cu această ocazie, își prezintă cercetările, alături de sute de matematicieni români ori de origine română, și specialiști de renume internațional din nume ...
Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a aprobat, în şedinţa de vineri, 31 mai, alocarea a 42.000 lei pentru organizarea, în colaborare cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, a Congresului Internaţional de Matematică, aflat la a IX-a ediţie. Deosebit de important pentru comunitatea academică, evenimentul va avea loc, în perioada 28 iunie - 3 iulie, la Galaţi, ediţiile anterioare fiind găzduit de centre universitare de prestigiu, precum cele din Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi. " ...

Al XII-lea Congres Internaţional de Istoria Presei

Marți, 02 Aprilie 2019 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Asociaţia Română de Istoria Presei, al cărei preşedinte este conf. dr. Cătălin Negoiţă, de la Facultatea de Litere a Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, specializarea Jurnalism, în asociaţie cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, organizează, în intervalul 12-13 aprilie, cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Istoria Presei, cu tema “190 de ani de presă în spaţiul de limbă română (1829-2019)”. Manifestarea urmăreşte valorificarea fondurilo ...

Congres internaţional de matematică la Galaţi

Marți, 05 Martie 2019 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
400 de matematicieni din ţară, Europa şi SUA vor veni, la Galaţi, în vară, la cea de-a IX-a ediţie a Congresului Internaţional de Matematică, organizată de Secţia de Ştiinţe Matematice a Academiei Române, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Institutul de Matematică "Simion Stoilow" al  Academiei Române, Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Manifestarea are loc o dată l ...

Pregătirile pentru ”GalMed” 2019 sunt în toi. ÎNSCRIERI

Marți, 22 Ianuarie 2019 08:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Au început înscrierile la cel mai aşteptat eveniment medical gălăţean: Congresul Naţional cu participare internaţională pentru Studenţi, Farmacişti şi Medici Rezidenţi „GalMed”, ce va avea loc în perioada 21-24 martie 2019. Cele patru zile de desfăşurare vor cuprinde atât conferinţe în plen, prezentări de lucrări ştiinţifice dar şi workshop-uri pe teme de interes pe patru secţiuni: Medicină Generală, Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe, Medicină Dentară ...
Peste 300 de studenţi, farmacişti, medici rezidenţi, medici dentişti, asistenţi medicali şi moaşe din ţară şi din străinătate (studenţi din Enna şi Chişinău) vor participa, în intervalul 22-25 martie, la cea de-a VIII-a ediție a "GALMED", organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG). Ceremonia de deschidere va avea loc în Sala Multimedia de la Grădina Botanică, joi, de la ora 17,00. În cele patru zile ale congresului, vor fi conferinţe în plen, worksh ...

Noua garnitură de lideri ai PSD

Luni, 12 Martie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liviu Dragnea nu şi-a pus mandatul de preşedinte în joc, motivând că multe dintre organizaţiile partidului din teritoriu, printre care şi cea de la Galaţi, au adoptat o serie de rezoluţii de susţinere a şefului PSD. PSD şi-a ales, sâmbătă, într-un Congres extraordinar organizat la nici o lună după ce a fost anunţat de preşedintele Liviu Dragnea, noua conducere naţională - preşedintele executiv, secretarul general şi 16 vicepreşedinţi regionali. A fost în mare măsură ...

Congresul PSD şi urmaşa bombonicăi

Luni, 12 Martie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
M-am abţinut de la comentarii înainte de congresul PSD, pe care îl consideram mai degrabă o afacere de alcov, decât una publică, deşi destinele ţării noastre sunt conduse, actualmente, de către PSD şi aliaţii săi - şi Tăriceanu, şi Hunor fiind prezenţi la lucrări - iar deciziile luate în partid coincid dureros cu cele luate în Guvern şi cu cele care, de cele mai multe ori, trec şi prin Parlament ca gâsca prin apă. Există însă multe atribute care au făcut din acest con ...

Realegerea lui Dragnea şi moartea Israelei

Luni, 12 Martie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Fiecare pasăre… Să mă ierte Cel de Sus, dar sâmbătă, Israela şi Dragnea îmi împărţeau în două televizorul. Ca să nu piardă audienţă, România TV a tranşat ştirile momentului: moartea singuratică a Israelei şi realegerea lui Dragnea. Ştiu că despre cei plecaţi numai de bine, dar am găsit multe aspecte comune între Israela, personaj creat de televiziuni, şi Dragnea cu al lui partid. De vină o fi fost poate privirea sfios-candidă cu care îl sorbea prea tânăra Iri ...
Pagina 1 din 4