22 de directori primi şi 15 adjuncţi şi-au adjudecat funcţiile pe 18 aprilie, după cea de-a doua etapă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de manageri în şcoli. După prima sesiune, desfăşurată anul trecut, erau ocupate prin concurs 105 posturi de directori şi 34 de directori-adjuncţi. După cele două sesiuni de concurs au rămas libere 38 de funcții de director și 15 de director adjunct, care vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului, până la org ...
În ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Galați au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022, pentru 60 de locuri de director și 30 de director adjunct. S-au depus 94 de dosare, dintre care unul nu a fost validat. La proba scrisă a concursului s-au prezentat 88 de candidați, iar cinci au fost absenți. Dintre cei care au ...
Dintre cei 63 de candidaţi rămaşi în cursa pentru obţinerea unui post de director sau director-adjunct de şcoală, care au avut de susţinut interviul după promovarea probei scrise, au promovat doar 47. Din cei 63 de candidați, 16 (aproximativ 25 la sută) nu au luat minimum 7,00, s-au retras sau pur şi simplu nu s-au prezentat, conform informaţiilor afişate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Pe 30 martie, urmează exprimarea opţiunilor pentru candidaţii care au promovat ...
Inspectoarea Gina Brînzan are doar un an de când a fost numită la cârma învăţământului gălăţean (mai exact pe 22 februarie 2021), un an plin de tot felul de crize, care şi-au pus amprenta şi asupra şcolilor, începând cu pandemia şi continuând cu războiul din Ucraina. Pe lângă activităţile obişnuite, instituţia s-a confruntat cu urgenţe şi schimbări de situaţii de la o oră la alta, pe care a trebuit să le gestioneze. - Cum aţi reuşit să vă organizaţi pentru a ...

Academia de leadership pentru directori de şcoli

Vineri, 25 Februarie 2022 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Directorii de şcoli din judeţul Galaţi se pot înscrie la Academia de Leadership Management Şcolar, până pe 13 martie, prin completarea unui formular disponibil pe pagina ave-romania.ro/academia-de-leadership. Asociația pentru Valori în Educație pune la dispoziţie 200 de locuri şi 250 de mentori din business. Directorii selectați vor colabora direct cu un lider din business, care va deveni mentor personal pe durata celor 16 luni de instruire. Cursurile se vor desfăşura atât onli ...

Cine sunt noii directori ai şcolilor gălăţene (LISTE)

Sâmbătă, 29 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
105 directori şi 34 de directori-adjuncţi şi-au adjudecat prin concurs fotoliile pentru conducerea unităţilor de învăţământ din judeţul Galaţi. Sunt unităţi de învăţământ care şi-au păstrat foştii manageri, dar şi unele unde există schimbări. La Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a rămas director Romeo Zamfir, iar postul de adjunct a fost câştigat de Elena Corcăcel. La Colegiul Naţional "C. Negri" a fost reconfirmată în funcţia de director Andra Ionescu, iar ...

O nouă rundă la concursul pentru directori

Miercuri, 19 Ianuarie 2022 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă o nouă rundă de concurs pentru posturile de directori şi directori-adjuncţi rămase neocupate în prima etapă. Începând de astăzi, 19 ianuarie, şi până pe 25 ianuarie are loc depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată. Între 26-28 ianuarie se face evaluarea dosarelor de înscriere, iar pe 31 ianuarie se va afişa lista candidaților admiși la evaluarea dosarelor. Pe 18 februarie se va desfăşur ...

"Bursele îi motivau să muncească mai mult"

Miercuri, 12 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul a ridicat plafonul prea mult, când a decis să acorde bursele de merit numai de la media 9,50 în sus, cred unii directori de la unităţile de învăţământ gălăţene. Aceştia susţin că măsura este descurajantă mai ales pentru elevii de la liceele tehnologice, care cu greu ating acest prag, aşa cum descurajante sunt şi condiţiile de acordare a burselor de studiu. "Cu noile condiţii, nu vom mai avea niciun elev bursier în liceu. Anul trecut am avut zece copii cu medii ...
Directorii școlilor cu rată mică de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților vor fi schimbați din funcție, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a lăsat să se înțeleagă că și unii inspectori școlari județeni ar putea fi schimbați, în județele în care rata de vaccinare din școli este mult sub pragul de 60 la sută. "Vă pot oferi date concrete: rata de vaccinare în învățământ este mai mult decât dublă față de rata de vaccinare națională ...

93 de posturi de directori şi directori-adjuncţi, încă libere

Miercuri, 05 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
A mai rămas puţin timp până pe 17 ianuarie, când lista noilor directori şi directori-adjuncţi din şcoli va deveni oficială, iar aceştia vor primi ordinele de numire şi vor semna un contract de management pentru patru ani.Deşi la concurs au participat mai mulţi candidaţi decât posturi, au rămas în continuare locuri libere şi unităţi de învăţământ fără directori şi directori-adjuncţi care au promovat concursul. Este vorba de 93 de posturi în total, 62 pentru directori ...
Pagina 1 din 10