Tot mai mulți studenți Erasmus care vin și studiază la Galați au rezultate de excepție, ceea ce scoate în evidență calitatea deosebită şi performanţele corpului profesoral de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, performanţe care au fost de altfel reflectate şi de poziţia absolut remarcabilă la nivel naţional în recentul clasament Times Higher Education. Cel mai recent exemplu este cel al studentului Andrés Ruiz, ajuns la Galați la începutul acestui an de la U ...
Cei mai mulţi dintre studenţii UDJG beneficiari ai programului "Erasmus+" au ales să continue mobilitatea de studii pe semestrul al II-lea la universitatea gazdă parteneră, în momentul declanşării crizei COVID-19. Astfel, dintre cei 43 de studenţi, 37 încă se află în Franţa, Belgia, Letonia, Croaţia, Turcia, Spania, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia, Portugalia şi Maroc. Trei tineri, care erau plecaţi în Turcia, Polonia şi Portugalia, s-au întors acasă şi continuă cursuri ...

Înscrieri pentru mobilităţi Erasmus

Marți, 25 Februarie 2020 05:15 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii care doresc să studieze cel puţin un semestru sau să facă practică în străinătate prin mobilităţi Erasmus se pot înscrie în program în perioada 2 martie – 2 aprilie. Şedinţa de informare va avea loc pe 11 martie, de la ora 14,00, în Sala Senatului (corpul U, str. Domnească nr. 47), iar testul de limbă (engleză/franceză) va fi susţinut pe 25 martie, ora 14,00. Detalii pe www.ugal.ro/relatii-internationale/programul-erasmus.  ...

Proiect Erasmus+ pe tema bullyingului

Miercuri, 20 Noiembrie 2019 09:45 | Publicat în EDUCAŢIE
Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” din Galaţi, în colaborare cu alte patru instituţii de învăţământ liceal din Franţa, Italia şi Grecia, derulează un proiect Erasmus+ de conștientizare şi sensibilizare a existenţei bullyingului în şcoală, intitulat “Bien vivre a l’ecole et devenir un citoyen européen epanoui” (Cum să te simţi bine la şcoală şi să devii un cetăţean european echilibrat). Din ţările partenere participă cadre didactice şi elevi de la Liceul Gue ...

Concursul ”Experiența mea Erasmus+”, la a II-a ediţie

Luni, 04 Noiembrie 2019 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii pot fi premiaţi dacă se înscriu online, în intervalul 4-16 noiembrie, la Concursul de creaţie “Experiența mea Erasmus+”. Competiţia a ajuns la a doua ediţie şi se adresează tuturor studenţilor de la UDJG care au beneficiat de o mobilitate Erasmus+ în perioada 2017-2019. Tot ce trebuie să facă este să scrie, folosind fotografii şi filme, o poveste care să convingă juriul că experienţa a reprezentat un câştig. Imaginile foto pot fi însoţite de un comentariu d ...

Tradiţii şi matematică, într-un proiect Erasmus

Miercuri, 30 Octombrie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Şcoala "Gh. Constantin Marinescu" este parteneră şi iniţiatoare în proiectul Erasmus+ „STEAM Time - Solve UNESCO Crime”, ce vizează dezvoltarea competenţelor matematice și cunoaşterea patrimoniului UNESCO. Participanții din Croația, Italia, Olanda, Polonia şi echipajul gazdă au desfăşurat activități diverse care au vizat rezolvarea unor probleme de matematică, excursii la monumentele din patrimoniul UNESCO şi socializarea. Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sa ...

Comunicat de presă

Joi, 30 Mai 2019 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe 30 mai 2019 are loc, sub egida Universității “Dunărea de Jos” din Galați, instruirea vocațională a specialiștilor implicați în lanțul alimentar "de la fermă – pe raft". Instruirea are loc în cadrul proiectului ERASMUS + POSTHARVEST 2017-1-TR01-KA202-045709 și reunește speciliști din Măcin,Tecuci, Galați, Brăila, Brașov. "Cele mai bune abordări inovatoare pentru minimizarea pierderilor post-recoltă în cadrul lanțului alimentar" este un proiect susținut de Uniunea ...

Când are loc înscrierea studenţilor pentru programele Erasmus

Vineri, 22 Februarie 2019 13:25 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 4 martie – 3 aprilie 2019 se va derula înscrierea studenţilor pentru selecţia în programele Erasmus+ de practică şi studii. Şedinţa de informare (prezentarea Programului Erasmus+) va avea loc pe 19 martie 2019, de la ora 14,00, în Sala Senatului (corpul U, str. Domnească nr. 47). Testul de limbă străină (engleză/franceză) va fi susţinut în data de 26 martie 2019, ora 14.00, în Sala Senatului (corpul U, str. Domnească nr. 47). Pentru mai multe detalii privind cal ...

Concursul ”Experienţa mea Erasmus+”

Marți, 11 Decembrie 2018 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Concursul de instantanee/clipuri video cu tema "Experienţa mea Erasmus+", desfăşurat în perioada 1-29 noiembrie, şi-a desemnat câştigătorii. Premiul I, în valoare de 1.000 de lei, i-a revenit studentei Victoria Colesnicenco, specializarea Jurnalism, de la Facultatea de Litere. Ea a realizat un colaj cu fotografii din timpul experienţei sale în Liege, Belgia. Premiul II, în valoare de 800 de lei, a ajuns la Victoria Stoianova, de la Facultatea Transfrontalieră. Premiul III (600 lei) ...

Profesori din Nicaragua la Galaţi

Marți, 27 Noiembrie 2018 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
O delegaţie a Universităţii Centrale din Nicaragua formată din prof. dr. Jaime Fuentes, prof. dr. Carlos Matus şi prof. dr. Aura Alegria a venit, săptămâna trecută, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în cadrul programului Erasmus+ Ţări Partenere KA 107. Cele trei mobilităţi de predare şi formare au fost organizate în colaborare cu prof. dr. Matei Mădălina, decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi au constat în susţinerea de prelegeri st ...
Pagina 1 din 4