Cum se obține certificatul de performanţă energetică al clădirii. INTERVIU cu lect. univ dr. Mirela Costache
Marți, 21 Martie 2017 08:00 | Publicat în JURIDIC
Închirierea sau cumpărarea unui imobil presupune semnarea şi obţinerea mai multor documente. Printre acestea se numără şi certificatul de performanţă energetică. Ce presupune acest document, cine îl eliberează şi cui ne-a explicat lect. univ. dr. Mirela Costache, profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi.
- Ce este acest certificat de performanţă energetică şi de ce se solicită emiterea lui la î ...
Donaţia este un act juridic care, sub sancţiunea nulităţii, se încheie doar în formă autentică, donatorul transferând în mod gratuit şi irevocabil către donatar un drept real sau de creanţă. Aceasta se încheie şi îşi produce efectele, de regulă, în timpul vieţii donatorului. Prin această liberalitate, donatorul îşi micşorează patrimoniul fără a urmări să primească ceva în schimb.
După forma voinţei donatorului, donaţiile pot fi: directe, când sunt încheiat ...
RISCURI la tot pasul pe DRUMURILE Galaţiului. Care sunt cei mai întâlniţi factori
Marți, 14 Martie 2017 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Peste o mie de amenzi şi aproape 20 de dosare penale este bilanţul unei acţiuni în forţă a poliţiei rutiere, care, săptămâna trecută, a fost prezentă pe sectoarele de drum cu risc ridicat din judeţul Galaţi. Şoferii fără permis, aflaţi sub influenţa alcoolului sau care circulă cu mult peste limita legală de viteză sunt principalii factori care pun în pericol siguranţa traficului.
Astfel, din cele 1.022 de sancţiuni aplicate în decursul unei săptămâni, 304 au fost da ...
Miniştrii nu pot fi traşi la răspundere pentru un act normativ
Vineri, 10 Martie 2017 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
"Niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acţiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege", susţin judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR), citaţi de Digi 24. Cu alte cuvinte, membrii Guvernului nu pot răspunde penal dacă adoptă acte cu încălcarea legii.
În motivarea deciziei prin care a constatat că ancheta DNA privind modul în care a fost adoptată OUG 13 a creat un conflict juridic d ...
ȚEPUIȚI a doua oară? Statul îi execută silit pe păgubiţii FNI!
Sâmbătă, 11 Martie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
„Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine!” este sloganul sub care, la sfârşitul anilor ’90, peste 300.000 de români şi-au pierdut agoniseala de-o viaţa, case sau maşini, în urma prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, o schemă piramidală administrată de SOV Invest şi creată de Sorin Ovidiu Vîntu.
Deşi banii depuşi la FNI au fost garantaţi de CEC, statul român nu a făcut faţă să plătească banii tuturor celor care, după zeci de procese, au câştigat în i ...
Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. Motivaţia care stă la baza întocmirii unui testament este o chestiune personală şi nu este relevată în cele mai multe cazuri.
Testamentul este valabil şi poate produce efecte doar dacă testatorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat, indiferent dacă manoperele dolosi ...
Le vindeau DROGURI elevilor, dar vor fi judecaţi în libertate!
Vineri, 10 Martie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Magistraţii Curţii de Apel Galaţi care au soluţionat contestaţia formulată de cei şase inculpaţi arestaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru trafic de droguri au decis că unul dintre aceştia trebuie să stea în arest la domiciliu, iar ceilalţi cinci pot fi judecaţi sub control judiciar.
Cei şase, Gheorghe Amărgărintei, Alexandru Trandaf, Marcus Gabriel Piciu, Alexandru Emilian Elefteriu, Andrei Radu Luca şi Andrei George Iftimie, au fost reţinuţi, la sfârşitul s ...
PERCHEZIȚII la domiciliul a doi proxeneţi din Iveşti. Unul reţinut, altul sub control judiciar
Joi, 09 Martie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Galaţi, au efectuat, pe 7 martie, o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpaţilor Zaharia Nistor şi Iulia-Cosmina Dublea, din comuna Iveşti.
Anchetatorii au descins la locuinţa celor doi în vederea stopării activităţii infracţ ...
UPDATE SCANDALUL pe Ordonanţa 13 continuă. Se cere cercetarea procurorului general şi a DNA
Marți, 28 Februarie 2017 20:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, 28 februarie CSM a respins cererea ca DNA şi procurorul general să fie cercetaţi în cazul OUG 13. "A fost un test binevenit pentru ceea ce înseamnă independenţa magistratului, iar CSM a arătat că este garantul independenţei magistraturii", a afirmat Augustin Lazăr, la ieirea de la şedinţa CSM, citat de Hotnews.
-------------------------------------------Judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a cerut, ieri, sesizarea Inspecţiei Ju ...
Nimic nou pe "frontul" FNI. 155.000 de păgubiţi îşi aşteaptă în continuare BANII
Marți, 28 Februarie 2017 00:00 | Publicat în JURIDIC
Condamnarea definitivă la opt ani de închisoare cu executare a creatorului FNI, Sorin Ovidiu Vântu, nu schimbă prea mult situaţia celor 155.000 de persoane, foşti investitori, pe care statul trebuie să le despăgubească, ca urmare a finalizării procedurilor judiciare civile şi penale declanşate de acestea.
Teoretic, statul îi despăgubeşte pe toţi investitorii fostului FNI. Practic, statul nu are bani. Asta ar fi situaţia la zi a despăgubirilor acordate celor care şi-au pierdut ...