"Îngheţarea numărului de salariaţi la 758, după cum figurează în REVISAL", acesta a fost amendamentul propus de consilierul local PSD Andrei Lucian Valeriu pentru aprobarea rectificării pozitive a bugetului SC Transurb SA pe anul 2020. Amendamentul a fost votat favorabil doar de cei 15 aleşi locali PSD. La fel şi proiectul de hotărâre graţie căruia salariul angajaţilor Transurb va creşte, în medie, cu 310 lei, iar valoarea unui tichet de masă va fi de 20 de lei. Introdus pe or ...

Valoarea tichetului de masă, mai mare cu un ban

Miercuri, 04 Noiembrie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea tichetului de masă a crescut, începând cu luna octombrie 2020, cu un ban, de la 20 la 20,01 lei, valoare valabilă pentru semestrul al doilea din 2020, dar și pentru perioada ianuarie - martie 2021. Valoarea de 20,01 lei este una maximă, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.Conform site-ului avocatnet.ro, majorarea cu numai un ban a fost justificată de Ministerul Muncii prin faptul că autoritățile sunt obligate să indexeze semestrial valoarea tichetelor d ...
Polițiștii Secției 2 Poliție Galați au reușit să identifice o femeie, care era bănuită de comiterea unor furturi din apartamente situate pe raza municipiului. Pentru a duce ancheta la final, polițiștii gălățeni au efectuat o percheziție domiciliară la locuința femeii, de 47 de ani, din municipiul Constanța, aceasta fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că, în zilele de 20 iunie și 09 iulie a.c., folosind chei potrivite, ...

Tichete de masă pentru pensionari

Miercuri, 22 Iulie 2020 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Pensionarii care au împlinit vârsta de 75 de ani și care primesc pensia minimă garantată vor beneficia, în curând, de acordarea de mese calde pe bază de tichete valorice de 180 de lei pe lună. Măsura este inclusă într-o ordonanță de urgență oficializată vineri seară, scrie avocatnet.ro. Aceste tichete vor mai ajunge la persoanele și familiile fără adăpost, persoanele și familiile care au fost evacuate și familiile cu copii care n-au un domiciliu stabil, conform OUG 115/20 ...
Stabilirea unei ţinte-limită a numărului de calorii la fiecare masă, în locul caloriilor consumate pe durata unei întregi zile, s-ar putea dovedi o strategie mai eficientă de pierdere în greutate. Oamenii de ştiinţă care au efectuat un studiu pe această temă vin cu explicaţii. Cercetători din Marea Britanie şi SUA, citaţi de agerpres.ro, sunt de părere că persoanele care urmează un regim de slăbit şi respectă o limită a numărului de calorii consumate la fiecare masă au ...

Sală de tenis de masă într-un cartier al Galaţiului

Vineri, 12 Iulie 2019 10:00 | Publicat în SPORT
Când spun tenis de masă, îmi vin în minte mesele de beton ce erau ”asediate” de toţi copiii cartierului în verile copilăriei mele. Dar timpurile s-au schimbat, la fel și modul în care putem practica acest sport.  Gălățeanca Sindy Boroș a reușit să aducă tenisul de masă la un nivel ridicat, oferind gălățenilor un spațiu inedit în care aceștia se pot relaxa în timpul liber, alături de prieteni, făcând sport. Miercuri seară, în spațiul din fostul Restaurant Havan ...

Bronz pentru studenţii gălăţeni la tenis de masă

Marți, 28 Mai 2019 09:15 | Publicat în SPORT
Echipa Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, condusă de prof. dr. Liliana Nanu şi lector dr. Aurelian Gheorghiu, a obţinut, la Craiova, două premii onorante la finala Campionatului Naţional Universitar de Tenis de masă. Este vorba de medalia de bronz pentru Ioana Dăianu – anul II la Educaţie fizică şi jocuri sportive şi Locul III în clasamentul pe centre universitare. Este pentru prima dată când echipa gălăţeană participă la această competiţie.   ...

Cât ne costă masa de Florii?

Joi, 18 Aprilie 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
A opta ediţie a Festivalului Scrumbiei Dunărene ne va întâmpina cu multe preparate de peşte, dar şi cu frig, astfel încât, marele ospăţ pescăresc va avea, cel mai probabil, de suferit. Pentru cei care vor, totuşi, să marcheze evenimentul acasă, cu o plachie la cuptor, un peşte la grătar sau prăjit, o saramură asezonată cu pătrunjel verde, un borş pescăresc cu mămăliguţă sau o scrumbie cu lămâie, am cutreierat pescăriile în lung şi lat, şi iată ce am aflat. În Pi ...
Liceul Tehnologic "Radu Negru” Galaţi este beneficiarul unui grant mare, în valoare de 686.326 lei, în cadrul Proiectul privind Învăţământul Secundar (ROSE) pentru implementarea subproiectului P.O.T. la Radu Negru” -  "Potenţial, oportunitate, tenacitate la Radu Negru”, în perioada iunie 2017-iunie 2021. Prin acest proiect, care vizează anual 250 de elevi, se urmăreşte realizarea unui program de activităţi  în scopul scăderii ratei de părăsire timpurie a şcolii, dar ...

Cât îi COSTĂ pe gălățeni masa de Paşti

Miercuri, 04 Aprilie 2018 00:03 | Publicat în SOCIETATE
La modul cel mai cinstit, este ca în bancul cu vecinii URSS-ului: masa de Paşte ne costă cât vrem noi. Altfel, am făcut un raid în Piaţa Centrală şi la câteva supermarketuri din oraş, pentru a vedea ce oferte există în săptămâna de dinaintea Învierii Domnului. Ca de obicei, carnea de miel este "piesa de rezistenţă" a mesei de Paşte. Mulţi gălăţeni spun că, dacă nu ai miel pe masă, parcă nici nu este Paştele. În Piaţa Centrală, carnea de miel se vinde cu 28-29 de ...
Pagina 1 din 4